Marcați
Concesionare în defavoarea statului
Contractul de concesionare a companiei care gestionează majoritatea autogărilor și stațiilor auto din țară a fost semnat cu abateri de la legislație, în defavoarea statului. Concluziile au fost prezentate astăzi în raportul preliminar al Comisiei parlamentare de anchetă privind concesionările și privatizările. Potrivit documentului, până acum, compania care urma să gestioneze autogările și stațiile auto nu a făcut nicio investiție pentru modernizare, așa cum prevede contractul. Ținând cont de aceste aspecte, autorii raportului consideră că există temei legal pentru rezilierea contractului.

Raportul preliminar a fost întocmit în baza mai multor audieri a persoanelor implicare în procesul de selectare, semnare și implementare a contractului de concesionare.

"Făcând o analiză a contractului, considerăm că a fost semnat și negociat, deci interesele statului nu au fost deloc protejate prin acest contract. Ca să înțelegeți, penalitățile de întârziere a lucrărilor sunt foarte mici. Deci prin această prevedere, partenerul privat, de fapt, este favorizat să tărăgăneze investițiile. De asemenea, este stranie logica Guvernului, atunci când investițiile se fac în termen de trei ani de zile iar pe parcursul următorilor 22 de ani, alte investiții nu sunt prevăzute", a spus Victor Neaga, reprezentant companie de investigații.

O altă prevedere a contractului, care defavorizează statul, este lipsa unor condiții clare de activitate pentru compania care a preluat gestionarea celor 30 de autogările și stațiile auto.

"De ce în contractul de parteneriat public privat, nu au fost prevăzute niște condiții cheie, prin care să nu se permită acestor trei participanți ai asociației să-și schimbe fondatorii sau să părăsească această asociație. Se primește că a rămas un agent economic care a fost fondat cu două, trei săptămâni înainte de a încheia conractul de partneriat public privat și având un capital social de 5.400 de lei, dândui activitatea unei întreprindere care, de fapt, a avut circa 500 de milioane de lei rulaj pe an", a menționat Petru Burduja, membrul al Comisiei parlamentare de anchetă.

Membrul Comisiei parlamentare de anchetă, Petru Burduja, susține că nu este clar încă motivul pentru care Guvernul a concesionat, în regim de urgență, autogările și stațiile auto.

"Trebuie să studiem dinamica mijloacelor fixe, dinamica fluxului de numerar, dinamica profiturilor, pe o perioadă de cel puțin șase, șapte ani ca să înțelegem ce a dus, să spunem așa la impunberea semnării unui asemenea contract. A fost asta o intenție bună sau a fost asta o intenție de rea voință pentru stat, pentru că este vorba de bunurile publice până la urmă", a mai adăugat Petru Burduja.

Comisia de anchetă urmează să mai efectuieze audieri la acest subiect. Ulterior, aceasta va prezenta un raport final în plenul Parlamentului.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).