Marcați
Speakerul Zinaida Greceanîi s-a întâlnit cu Secretarul de Stat al Consiliului de Securitate din Belarus, Stanislav Zasi
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut, astăzi, o întrevedere cu Secretarul de Stat al Consiliului de Securitate al Republicii Belarus, Stanislav Zasi, însoțit de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în Republica Moldova, Serghei Ciciuk.

În cursul întrevederii a fost remarcat dialogul constructiv între Moldova și Belarus atât la nivel de stat, cât și între regiuni, agenți economici, cetățeni simpli. Totodată, a fost accentuată necesitatea extinderii colaborării comercial-economice.

”Relațiile dintre țările și popoarele noastre se bazează pe tradiții mari de cooperare și prietenie, pe care trebuie să le dezvoltăm în continuare”, a declarat Președintele Parlamentului.

În cadrul întrevederii au fost abordate și aspecte privind securitatea regională.

Stanislav Zasi a salutat faptul că autoritățile Republicii Moldova promovează o politică externă echilibrată, bazată pe încredere reciprocă, cu toate statele, ceea ce poate contribui la menținerea și consolidarea securității în regiune și pe continentul european.

parlament.md
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).