Marcați
Prognoze optimiste pentru exporturi
Cota vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusă ar putea să se dubleze în următorii ani și să ajungă la până la 20-25 la sută. Aceste evoluţii vor fi facilitate de lipsa taxelor la import, dar şi de inaugurarea în portul Novorossiisk a unui nou ghişeu pentru produsele din țara noastră. Oportunitățile au fost expuse în cadrul Forumului Economic Moldo-Rus.

Programul de afaceri al Forumului Economic Moldo-Rus este împărțit în mai multe secțiuni. În această sală se discută despre dezvoltarea parteneriatului în domeniul viticulturii şi vinificației. La o singură masă stau principalii producători moldoveni de vinuri şi partenerii ruşi. Au despre ce să discute. De exemplu, numai în ultimii șapte ani, Moldova a produs de patru ori mai multe vinuri decât puteau să consume piețele tradiționale de export, în condițiile în care 85 la sută din vinurile moldoveneşti sunt vândute pete hotare. Şi Rusia în această listă este pe poziții de top.

Anul trecut, în Republica Moldova au fost produse 19 milioane de decalitri de vin, dintre care 14 milioane de decalitri au fost exportate. Rusia este pe poziția a cincea în lista piețelor de export a vinului îmbuteliat, cu o cotă de 12 la sută. Cota vinurilor în vrac este de 11 la sută. Potrivit directorului adjunct al Oficiului Național al Viei şi Vinului, Irina Bîstriţki, principala barieră pentru exporturile de vinuri în Rusia este că, în prezent, accesul pe piață se face doar prin punctul vamal Breansk. Partea moldovenească, de asemenea, pledează pentru extinderea listei companiilor care au dreptul de a exporta pe piața rusă, dar și pentru micșorarea perioadei de certificare.

- Pentru noi, este foarte important, într-adevăr, să restabilim imaginea vinului moldovenesc în Rusia, să recuperăm consumatorul loial, să-i arătăm consumatorului rus cum s-a dezvoltat vinificaţia moldovenească. Suntem gata să organizăm festivaluri de imagine, aşa cum facem în alte ţări, dorim să participăm la expoziții şi acțiuni sectoriale, să participăm la concursuri specializate şi, desigur, să comunicăm cu consumatorul final şi, în acest econdiţii, să avem o stabilitate în exporturile de vinuri moldoveneşti.

Reprezentantul companiei cu cele mai mari importuri de vinuri din Moldova, Oleg Abara, a menţionat că un rol imens în restabilirea interesului consumatorului din Rusia faţă de vinurile moldoveneşti l-a avut înțelegerea dintre președinții Igor Dodon şi Vladimir Putin privind anularea taxelor mai multe categorii de produse moldoveneşti, inclusiv pentru vinuri.

- Prețul vinurilor a devenit, cât de cât, competitiv cu cel al vinurilor ruse. Totuși, la calitate, vinurile moldoveneşti le depăşesc pe cele ruseşti. În prezent, avem înţelegeri cu reţelele federale mari, cu toate. Le asigurăm importuri din toate țările, inclusiv acum. Cine se ocupă de achiziții în marele rețele a început să fie interesat de producţia moldovenească. Ei duc tratative active cu furnizorii moldoveni.

Participanții la forum au recunoscut că astfel de evenimente sunt o oportunitate pentru stabilirea colaborării şi eliminarea barierelor.

- Vinurile moldoveneşti sunt considerate drept cele mai bune din lume şi mai bune, deocamdată, nu au fost găsite nicăieri. Din păcate, vinurile moldoveneşti ajung pe piaţa rusă drept vinuri georgiene, abhaze şi aşa mai departe, iar noi trebuie să arătăm clar că este vorba de Moldova.

Agenții economici din Rusia sunt optimiști. Ei spun că, în cazul în care actuala dinamică pozitivă va fi menținută, peste cinci ani, fiecare a patra sticlă de vin de pe piaţa rusă ar putea să fie din Moldova.

- Dacă vor fi scoase, treptat, barierele, cota poate ajunge la 20-25%.
- Peste cât timp?
- Totul depinde de cum vor fi extinse listele. Adică, în opinia mea, acum, principala barieră este factorul administrativ, şi nu cel economic. Dacă va fi extinsă lista producătorilor moldoveni, care au acces pe piața rusă, dacă, în general, va fi exclusă chestiunea cotelor, adică în condițiile unei concurențe libere, condiții egale de certificare, cred că, în 5-6 ani, aceste cifre pot fi atinse.

În Republica Moldova sunt 106 producători de vinuri. Cel mai bun an pentru exporturile de vin îmbuteliat pe piaţa rusă a fost 2006. Atunci, cota producţiei moldoveneşti a fost de 60 la sută.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).