Marcați
Dosar penal pentru licitație trucată
Direcția Generală Urmărire Penală a IGP a inițiat o cauză penală privind nerespectarea procedurii de achiziție a 31 de autobuze în Capitală. Informațiile au fost confirmate pentru portalul de știri ”Mold-street” de către un ofițer de urmărire penală. El a precizat că deja au fost audiate unele persoane implicate în licitație.

Autobuzele au fost procurate în urma unei licitații сâștigate de o companie offshore din Ciprul de Nord, care a o ferit cel mai mare preț, de 78 de milioane de lei, fără TVA. Asta în timp ce o altă companie, din București, care a participat la licitație și a avut o ofertă mai avantajoasă, a fost descalificată. Autobuzele au fost cumpărate în perioada când primar interimar al Capitalei era Ruslan Codreanu. Potrivit ”Mold-street”, tot el a fost membru al grupului de lucru, care a selectat compania câștigătoare. Codreanu susține însă că nu a avut nicio legătură cu procedura de achiziție a autobuzelor. ”Presa tot scrie că am fost membru al grupului de lucru, dar nu este așa. Eu nu am participat la elaborarea caietului de sarcini și nici membru al grupului de lucru privind achiziția autobuzelor nu am fost. Autoritatea contractantă este Parcul Urban de Autobuze”, a menționat Codreanu, într-o postare pe facebook.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).