Marcați
Sondaj realizat de americani
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, rămâne liderul incontestabil în domeniul politic din țara noastră. Concluzia le aparține sociologilor americani, care au efectuat un sondaj de opinie în acest sens. Potrivit cercetării Institutului Republican Internațional, aproape 50 la sută dintre cetățeni apreciază pozitiv activitatea șefului statului. Acest indicator este în creștere cu două puncte procentuale față de cercetarea sociologică precedentă.

Mai întâi, sociologii americani au constituit un rating al încrederii populației în politicienii moldoveni. La acest capitol, președintele țării, la fel, deține primul loc în preferințele respondenților. În Igor Dodon au încredere 31 la sută dintre persoanele care au participat la sondaj. El este urmat, la o mare distanță, de președintele PAS, Maia Sandu, care are sprijinul a 14 la sută dintre cetățeni. Pe locul trei urmează liderul platformei DA, Andrei Năstase, cu 12 la sută din opțiuni. Ratingul premierului Pavel Filip este de patru ori mai mic decât cel al președintelui și ajunge la opt la sută. În președintele Parlamentului, democratul Andrian Candu, au încredere doar doi la sută dintre oameni sau de 15 ori mai puțin față de Igor Dodon.

Pe de altă parte, aceeași cercetare sociologică arată că aproape jumătate dintre cetățeni apreciază pozitiv activitatea șefului statului. Igor Dodon deține primul loc, cu 49 la sută din opțiunile electoratului. În acest top, Igor Dodon este urmat de președintele PSRM, Zinaida Greceanîi. Activitatea ei este susținută de 41 la sută dintre cetățeni. Premierul Pavel Filip, care controlează întregul aparat administrativ al țării, ocupă doar locul trei, cu 36 la sută. În acest top al aprecierilor, vicepreședintele PDM, Andrian Candu, și președintele democraților, Vlad Plahotniuc, ocupă locurile șapte și, respectiv, opt.

Sociologii americani au mai constatat că ratingul președintelui țării este în continuă creștere. Dacă în luna octombrie activitatea acestuia a fost apreciată de 47 la sută dintre cetățeni, în decembrie 2018, numărul lor a crescut cu două puncte procentuale. Sondajul Institutului Republican Internațional a fost realizat în perioada 5 decembrie 2018 – 16 ianuarie 2019 pe un eșantion de 1.226 de oameni. Marja de eroare este de 2,8 la sută.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).