Marcați
Drumuri cu gropi în toată țara
Starea drumurilor din Capitală s-a înrăutățit enorm, după ninsorile abundente din luna trecută. Din această cauză, bugetul municipal va fi nevoit să suporte cheltuieli suplimentare pentru reparația străzilor. O situație similară se atestă și la nivelul întregii țări. Informațiile au fost prezentate de reprezentanții Partidului Socialiștilor, care acuză autoritățile de irosirea banilor publici. În acest sens, ei au solicitat un audit al lucrărilor efectuate în ultimul an, precum și tragerea la răspundere a funcționarilor vinovați.

Candidatul PSRM în circumscripția numărul 25 din Chișinău, Alexandr Odințov, a declarat că drumurile din Capitală s-au umplut de gropi și că problema se repetă în fiecare an. El a mai anunțat că, la indicația primarului general interimar, Ruslan Codreanu, angajații de la ”Exdrupo” au început să plombeze gropile pe unele străzi cu asfalt rece, fără a oferi vreo garanție pentru calitatea lucrărilor.

„Viaduct, Albișoara. Sunt gropi, care te pot ucide. Majoritatea cu adâncimea de până la 20 de centimetri. Noi cerem de la Direcția Transport să ne ofere raportul privind plombarea gropilor - în ce an și care este garanția. Nouă ni s-a spus că plombarea rezistă un an. Noi le vom plomba de la o primăvară la alta? Trebuie introdusă o nouă tehnologie sau să fie înlăturați cei care nu pot face aceste drumuri”, a declarat Alexandr Odințov.

La nivel național, autoritățile au alocat, în 2018, pentru reparația drumurilor aproximativ 100 de milioane de dolari, însă mai mult de jumătate dintre acestea s-au deteriorat, a anunțat candidatul PSRM în circumscripția numărul 33 din Chișinău, Vladimir Roșca.

„Noi vorbim de bani cheltuiți în condiții de intrasparență. Noi vorbim că 100 milioane dolari chletuite pentru drumuri sunt cheltuiți doar pentru piar ieftin, cu tentă criminală, deoarece noi nu știm cine, ce companie și când, în ce condiții a câștigat aceste licitații. Dar, vazând calitatea a ceea ce ei numesc drumuri, să privim atent, poftim: Sângerei, Criuleni, Nisporeni, iarăși Nisporeni. Mai mult de jumătate de drumuri sunt deteriorate și eu sunt sigur că până la Paști, nu va rămâne nici 5%”, a subliniat Vladimir Roșca.

La rândul său, candidatul PSRM în circumscripția numărul 26 din Chișinău, Dinari Cojocaru, a declarat că, pe lângă problema gropilor, există și cea a transportului public în suburbii. Despre asta, socialiștii au fost sesizați de către locuitorii din comuna Trușeni.

„Totodată, au fost interpelări la ruta de la Trușeni. De ce domnul Codreanu nu a venit atunci cu niște dezmințiri pentru domnul Țuțu, se spune că dumnealor s-au implicat și a hotărât această rută. Actualmente, văd că domnul Țuțu umblă în Durlești, spunând că această rută el a hotărât-o. Vreau să văd care sunt sumele alocate de Guvernul Republicii Moldova în bugetul municipiului Chișinău și anume în procurarea unui transport public”, a declarat Dinari Cojocaru.

În anul 2018, pentru reparația drumurilor, din bugetul municipal au fost alocate aproximativ 325 de milioane de lei, iar în 2019 - 420 de milioane de lei.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).