Marcați
Tot mai mulți copii traficați
Numărul copiilor din Moldova traficați în 2018 a crescut, față de 2017. Potrivit Centrului Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii, este vorba de 60 de victime sau cu 12 mai mult față de anul precedent. Cea mai frecventă forma de exploatare a tinerilor traficați este cea sexuală, iar cel mai frecvent ajung în vizorul infractorilor adolescenții care își fac studiile în școlile profesionale, deoarece, de cele mai multe ori, provin din familii nevoiașe sau sunt lipsiți de îngrijirea părintească.

Potrivit reprezentanților Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, cel mai frecvent, victime ale traficanților de carne vie devin elevi cu vârstele între 14 și 17 ani. Aproximativ 60 la sută provin din familii nevoiașe. Oferta de lucru este cea mai răspândită metodă de a-i ademeni pe tineri.

Specialiștii spun că tinerii care au devenit ținte ale traficului de ființe umane devin agresivi și pot recurge la tentative de suicid.

Pentru a preveni noi cazuri de trafic de ființe umane în școlile profesionale, Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii a lansat proiectul ”Dezvoltarea rezilienței față de exploatarea sexuală și comercială pentru adolescenții din școlile profesionale”. Acesta prevede acțiuni de informare privind fenomenul traficului de ființe umane și se va desfășura în 10 școli profesionale. Informații despre metodele de protejare față de traficanți pot fi găsite și pe site-ul 12plus.md.

Reprezentanții Centrului Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii își propun să sensibilizeze aproximativ 5.000 de tineri din învățământul profesional tehnic. Proiectul face parte din Strategia Națională privind Prevenirea și Combaterea Traficului de Ființe Umane pentru anii 2018-2023.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).