Marcați
Zile grele pentru oamenii fără adăpost
Iarna este o mare provocare pentru persoanele fără adăpost din Capitală. În ultimele 24 de ore, peste 80 de oameni au fost cazați la Centrul de Găzduire și Orientare a Persoanelor Fără Domiciliu Stabil. Acolo, ei se pot încălzi și beneficia de bucate calde. Instituția a devenit aproape plină, săptămâna aceasta, când temperaturile au scăzut brusc.

În ultimele 24 de ore, șase oameni au fost aduși de poliție Centrul de Găzduire și Orientare a Persoanelor Fără Domiciliu Stabil, iar ceilalți au venit singuri, pentru a se adăposti.

La începutul anului trecut, numărul locurilor în Centrul de Găzduire și Orientare a Persoanelor Fără Domiciliu Stabil a fost majorat de la 70 până la 100, în urma modificării regulamentului de activitate a instituției. Mai mult, oamenii fără adăpost pot fi găzduiți pe parcursul a șase luni, și nu trei luni, cum era până acum. În această perioadă, reprezentanții centrului îi ajută pe beneficiari să revină în familii, să-și restabilească actele de identitate și să se angajeze în câmpul muncii.

“La moment, putem caza 100 de persoane pe paturi. Avem deja asigurate și locuri, adică pat, pentru fiecare dintre cei care se adresează și, respectiv, mai suplinim, ca de obicei, cu 30-50 de locuri, ca să putem să îi cazăm pe toți care se adresează. Încă o schimbare în acest regulament, care ne ajută foarte mult, este cazarea pe perioada rece a anului, timp de șase luni de zile, și activitatea centrului în regim non-stop, 24 din 24 de ore, începând cu noiembrie și până în aprilie anul viitor, până se termină sezonul rece”, a precizat psihologul Marcela Dița.

Centrul prestează gratuit nu doar servicii de cazare, ci și asistență psiho-socială, medicală și juridică. În acest an, administrația planifică să extindă capacitatea de cazare, deoarece numărul persoanelor fără adăpost crește în fiecare an.

În anul 2018, la centrul de găzduire pentru persoanele fără adăpost din Capitală s-au adresat, pentru prima dată, 461 de oameni, cu 100 mai mult decât în 2017.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).