Marcați
Grădiniță ajutată de președinte
Grădinița din satul Joltai, autonomia găgăuză, a primit, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, un cadou din partea președintelui Igor Dodon. Este vorba de computere și mobilier nou pentru fiecare grupă. Ajutorul a fost promis de către șeful statului acum o lună, în timpul vizitei la această instituție preșcolară.

La solicitarea educatorilor grădiniței din Joltai, președintele Igor Dodon le-a oferit în dar laptopuri moderne, imprimantă și seturi noi de mese și scaune pentru fiecare grupă. Până acum, pentru imprimarea materialelor didactice necesare activităților pentru copii, educatorii erau nevoiți să aștepte să se elibereze singura imprimantă din instituție, iar în lipsa mobilierului jucăriile erau ținute pe podea.

„Duceam lipsă de mobilier pentru copii. Am cerut pentru fiecare grupă câte un set. Mobilierul este făcut la comandă. Am primit două laptopuri de care, la fel, aveam mare nevoie, și o imprimantă color. Pedagogii noștri sunt foarte bucuroși, deoarece, într-adevăr, duceau lipsă de ele și aveau dificultăți în activitatea lor. Imprimanta noastră funcționează aproape non-stop, deoarece avem nevoie să imprimăm diferite materiale didactice pentru activități. În numele întregului colectiv, vreau să-i mulțumesc președintelui nostru pentru ajutorul oferit pentru atenția acordată micului nostru sat”, spune director interimar Elena Staneva.

Părinții copiilor care frecventează grădinița s-au bucurat de darurile din partea președintelui. Ei spun că, până acum, niciun șef al statului nu a manifestat grijă față de instituțiile preșcolare.

În cadrul vizitei sale în satul Joltai, de la sfârșitul anului trecut, Igor Dodon a oferit câte 50 de mii de lei bisericii și gimnaziului din localitate. Banii au fost alocați pentru reparația bisericii și pentru achiziția a cinci computere pentru școală.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).