Marcați
Președinte puternic – Stat puternic
După doi ani de blocaje instituționale și confruntări cu guvernarea, președintele țării a decis să treacă în ofensivă. Igor Dodon a anunțat astăzi crearea mișcării naționale cu genericul ”Președinte puternic - stat puternic”. Aceasta urmează să opună rezistență guvernării și să contribuie la crearea unor condiții optime de dezvoltare a Republicii Moldova. Proiectul a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă, în care șeful statului a făcut bilanțul celor doi ani de activitate.
Igor Dodon a precizat că, de la preluarea mandatului de președinte, a fost implicat în lupte instituționale între coaliția de guvernare, pe de o parte, și Președinție, pe de altă parte. Scopul urmărit de adversarii săi a fost destabilizarea situației în țară.
”Răspunsul președintelui putea fi unul din două, sau scoaterea oamenilor în stradă și destabilizarea, tensionare, revoluție, sau al doilea, să încerc pe căi diplomatice, democratice să blochez ceea cu ce nu sunt deacord și să vin cu inițiative. Eu am ales calea a doua, eu am considerat că pentru primii doi ani de mandat, și consider că a fost o decizie corectă, președintele nu trebuie să meargă la destabilizarea situației chiar dacă a fost și este provocat de către Parlament și Guvern”, a declarant șeful statului.
Confruntarea dintre președinte și guvernare a făcut ca toate inițiativele legislative și propunerea de a organiza un referendum consultativ să fie blocate.
”Președinția a venit cu zeci de inițiative legislative. Am propus anularea majorării vârstei de pesionare și indxarea pensiei de două ori pe an. Parlamentul a blocat. Am propus plafonarea salariilor conducătorilor de înrteprinderi de stat și de agenții. Parlamentul nu a acceptat. Am propus instituirea capitalului familiar, la nașterea primului copil primului, la al doilea, al treilea, statul trebuie să dea bani din bugetul de stat. Parlamentul nu a acceptat. De asemenea, zeci de propuneri înaintate de acest tip care, Parlamentul, cu regret le-a blocat”, a mai spus Igor Dodon.
Timp de doi ani, șeful statului a apărat, prin toate metodele posibile, valorile și tradițiile naționale moldovenești. A promovat ideea statalității și a condamnat orice formă de unionism și mișcări antistatale.
”Noi suntem moldoveni, în Republica Moldova este limba moldovenească și istoria noastră este istoria Moldovei și aici niciun fel de interpretări, încercări nu sunt admise și președintele țării, la fel ca și restul persoanelor din stat trebuie să respecte Constituția, nu interpretările Curții Constituționale”, a menționat președintele
În alt context, șeful statului a menționat că țara noastră este condusă, de ani de zile, fără a avea un concept clar de politică străină. Primul care a formulat o astfel de strategie este Igor Dodon, care promovează principiul echilibrului între Est și Vest.
Memorandumul cu Uniunea Eurasiatică, amnistia imigranților moldoveni din Rusia, deschiderea pieței ruse pentru cinci categorii de produse moldovenești, restaurarea clădirii Președinției, implementarea a zeci de proiecte sociale în țară, sunt doar câteva dintre rezultatele obținute de Igor Dodon pe plan internațional. În plus, peste tot unde a mers, a participat la întâlniri cu reprezentanții diasporei. Președintele le-a oferit sprijin categoriilor nevoiașe de cetățeni. Prin intermediul programelor sociale, în cei doi ani de activitate au fost ajutați peste 170 de mii de cetățeni.
Aceste realizări au fost posibile, în pofida loviturilor venite constant din partea Guvernului și Parlamentului, la indicația Partidului Democrat. Igor Dodon susține că, dacă, acum doi ani, a ales să nu intre în confruntare directă cu guvernarea, acum, cei de la putere au trecut liniile roșii și a venit timpul ca poporul să se organizeze, împreună cu președintele, într-o mișcare națională, cu genericul ”Președinte puternic - stat puternic”.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).