Marcați
Theresa May susţine că UE şi Marea Britanie au convenit asupra a 95% din termenii acordului de Brexit
Premierul Marii Britanii, Theresa May, le-a spus, luni, parlamentarilor britanici că Londra şi UE au convenit asupra a 95% din termenii acordului de Brexit, însă chestiunea frontierei irlandeze rămâne un "considerabil punct de disensiune", informează BBC News online.

Theresa May a declarat că este pregătită să "exploreze orice opţiune posibilă" pentru a depăşi impasul înregistrat în discuţiile privind Brexit.

Premierul a explicat că în ultimele zile s-a ajuns la înţelegeri privind viitorul statut al Gibraltarului şi a bazelor aeriene britanice din Cipru.

"Cu acestea, 95% din acordul de ieşire şi protocoalele sale sunt acum soluţionate", a afirmat May.

Premierul a mai afirmat că protejarea integrităţii Marii Britanii este atât de importantă încât are datoria să exploreze "orice soluţie posibilă" pentru a menţine deschisă frontiera irlandeză, cât şi să se asigure că nu vor exista bariere între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit.

MEDIAFAX
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).