Marcați
Petru Burduja, candidatul PSRM pe circumscripția electorală nr.30
Partidul Socialiștilor din RM a organizat astăzi, un nou miting de protest în Chișinău. De această dată, acțiunea a avut loc în sectorul Ciocana, pe aleea principală a sectorului.

”Noi am venit astăzi aici pentru a spune ”NU” regimului oligarhic criminal, regimului lichidator, acelor care îți bat joc de țară, de independența Republicii Moldova și de poporul său, celor care au furat bănci, întreprinderi, aeroportul, celor care au alungat din țară sute de mii de cetățeni, celor care au lichidat spitale, școli și, grădinițe. Noi am venit astăzi, aici pentru a spune ”Ajunge! Demisia!””, a declarat deputatul PSRM Vlad Batrîncea.

Socialistul a menționat, că PSRM îndeamnă toți cetățenii să nu voteze pentru a cei care au fost la guvernare în ultimii 9 ani. Partidul Socialiștilor – este unica putere care poate propune o adevărată alternativă și să readucă oamenilor speranța în viitorul țării, a adăugat el.

În cadrul mitingului a fost anunțat candidatul PSRM înaintat pentru funcția de deputat pe circumscripția electorală Nr. 30. Este vorba despre consilierul municipal al PSRM, vice-președintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău Petru Burduja. El a mulțumit colegilor săi pentru susținere și încredere.

”Tot ce se întîmplă în ultimii 9 ani, nu s-a făcut în interesul cetățenilor. S-au făcut alianțe AIE – 1,2,3 și așa mai departe, dar nimic nu s-a făcut pentru întărirea statalității Republicii Moldova, pentru îmbunătățirea situației cetățenilor. Cred că împreună cu dumneavoastră vom reuși să înaintăm aceste valori, să păstrăm neutralitatea și statalitatea Republicii Moldova și vom îmbunătăți situația materială a fiecărui cetățean”, a spus el.

De asemenea, Burduja a remarcat că datorită eforturilor depuse de către socialiști, în sectorul Ciocana vor fi realizate circa 60 de proiecte pentru cetățeni. Acest lucru a fost confirmat de către deputatul Vasile Bolea, care l-a catalogat pe Burduja drept un adevărat lider, interesat în soluționarea problemelor cetățenilor și care depune tot efortul pentru acest lucru.

Președintele PSRM Zinaida Greceanîi a mulțumit celor prezenți și a reamintit că la viitoarele alegeri parlamentare se va decide soarta țării noastre.
”Petru Burduja mereu a fost alături de voi. Haideți să facem așa ca în sectorul Ciocana să cîștige ai noștri!”, a spus ea.

Spre final, candidatura lui petru Burduja a fost susținută în unanimitate de către cei prezenți. Amintim că, anterior au fost prezentați încă doi candidați PSRM pentru fotoliul de deputat, pe circumscripțiile din Chișinău. Pe circumscripția electorală Nr. 24 va candida Vasile Bolea, iar pe circumscripția nr. 25 Alexandr Odințov. Alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 24 februarie 2019.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).