Marcați
Potențial de atragerea investițiilor
Primul forum economic moldo-rus, care se va desfășura în luna septembrie la Chișinău, va deveni o platformă de discuții pentru examinarea perspectivelor de atragere a investițiilor străine în sectorul agricol. De asemenea, va fi împărtășită experiența organizației ”Delovaia Rossia” de participare activă la procesul decizional. Detaliile au fost oferite de către copreședintele acestei asociații, Andrei Nazarov.

Marile forumuri economice sunt organizate după examinarea minuțioasă a situației locale. Experții ruși spun că țara lor ocupă locul șase, după volumul investițiilor în Moldova. De aceea, este timpul să schimbe situația și să recupereze pozițiile. Cele mai mari perspective pentru asta le oferă sectorul agricol, spune copreședintele asociației ”Delovaia Rossia”, Andrei Nazarov.

”Ce asociații le trezește Moldova rușilor? O țară agrară, cu perspective enorme și branduri cunoscute de vin și alimente. Statistica arată că nivelul investițiilor rusești în această direcție este de un procent. Practic, lipsesc. De la acest procentaj trebuie de crescut de câteva ori, chiar de 100 de ori. Sunt prognozele noastre optimiste, pe care le propunem”, a declarat Andrei Nazarov.

Al doilea domeniu ca importanță din țara noastră, care ar putea atrage masiv investiții rusești este turismul. Asta pentru că Moldova se află la distanță relativ mică de Rusia - la doar două ore de zbor, are locuri pitorești, este însorită, dispune de tradiții culinare bogate și asigură un nivel înalt de securitate. ”Delovaia Rossia” întrunește peste 3.000 de companii, care au în total aproape un milion de angajați. Asociația dispune de o experiență bogată în procesul de participare la luarea deciziilor și la elaborarea legilor, a mai spus copreședintele ”Delovaia Rossia”, Andrei Nazarov.

”În cadrul forumului, vrem să împărtășim această experiență. Am creat special o secțiune separată, care se va numi ”Inițiativele strategice ale Rusiei, ca experiență pentru Moldova”. O anumită experință o vom împărtăși noi, ceva vom primi de la voi. Sunt convins că și voi aveți schițele voastre. Un astfel de schimb reciproc, de asemenea, reprezintă un fel de investiție. Nu sunt financiare, dar îmbunătățesc mediul investițional”, mai spune Andrei Nazarov.

La forumul economic din septembrie pot participa nu doar companii din Moldova și Rusia. Deja și-au exprimat dorința de a se înscrie și companii din CSI, mai ales că Moldova are capacitatea de a deveni o punte de dialog între Uniunea Europeană, pe de o parte, și Rusia și CSI, de cealaltă parte, a specificat copreședintele ”Delovaia Rossia”, Andrei Nazarov.

”Asigurarea corectă a locului său aici, fără a nega vreuna dintre părți, creând la dânsa o platformă internațională pentru întruniri, de înțelegere, de business, prin trecerea businessului rusesc spre Europa și a celui europeană spre Rusia, a celui din UE spre UEE, este o misiune specială pentru Moldova în următorii 10 ani”, susține Nazarov.

Aceeași idee este promovată intens de către Igor Dodon, de la preluarea mandatului de președinte al țării. El a declarat anterior, cu diferite ocazii, că Moldova trebuie să devină o punte între Est și Vest. Forumul economic moldo-rus va avea loc în perioada 20-22 septembrie.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).