Marcați
Localități în beznă și gospodării inundate în urma ploii și a vântului puternic
Localități în beznă și gospodării inundate în urma ploii și a vântului puternic
În jur de 15 localități din șapte raioane mai rămâneau parțial fără curent electric, conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din această dimineață, 22 iunie. Ofițerul de presă IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat pentru IPN că în urma precipitațiilor puternice de vineri seara, pompierii au pompat apa din 21 de gospodarii, dintre care nouă din Chișinău, iar celelalte din UTA Găgăuzia.

În urma ploilor torențiale din vineri seara, s-a intervenit la pomparea apei din ogrăzile oamenilor, dar și deblocarea persoanelor din mijloace de transport. Salvatorii au intervenit pe strada Ialoveni din municipiul Chișinău, unde într-un mijloc de transport au rămas blocați patru oameni, inclusiv trei copii. De ajutorul salvatorilor a fost nevoie și în municipiul Comrat, unde angajații IGSU au intervenit pentru pomparea apei din trei gospodării particulare.

Potrivit informației operative, pe străzile Muncești, Albișoara, Sculeni și Șoseaua Balcani din Chișinău s-a acumulat apă în urma precipitațiilor abundente.

În urma ploilor și a vântului puternic nu au fost raportate victime. Conform informației IGSU în servantul de luptă sunt pregătiți pentru intervenție 356 de salvatori și pompieri cu 125 de autospeciale de intervenție.

În caz de situații de risc, populația este îndemnată să apeleze după ajutor la Serviciul 112.

Începând cu vineri seara, 22 iunie, a intrat în vigoare avertizarea cod galben de schimbare bruscă a vremii. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prognozat averse însoțite de descărcări electrice, izolat puternice (20-25 l/m2), cu grindină, dar și vânt cu aspect de vijelie de până la 15-20 m/s. Sâmbătă, 23 iunie, temperatura maximă a aerului ziua va scădea până la 15-20 de grade Celsius.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).