Marcați
Dodon: Acum luptă pro-europenii cu pro-europenii
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a calificat situația actuală cu privire la alegerile din Chișinău drept un haos. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul transmisiunii directe, de ieri-seară, aflându-se în dialog cu cetățenii.

Igor Dodon a declarat că, după lege, aceste alegeri trebuiau să aibă loc și ele au avut loc.

„Dacă plac rezultatele sau nu… alegerile au trecut, oamenii au votat. Poziția mea este că, ceea ce se întâmplă – decizia instanței de judecată ridică multe semne de întrebare. Pe deoparte, au anulat cu totul alegerile, aici apare întrebarea, că dacă sunt careva încălcări la cineva, de ce să le anulezi? Putea să fie constatat faptul că unul a greșit, să fie aplicate anumite sancțiuni, chiar dacă era scos din cursă, este procedura de mai departe. Așa reiese că au anulat tot și timp de un an la Chișinău, la nivel de Primar, nu se va schimba nimic. Pe dreptate – trebuia de dat careva sancțiuni celor care au încălcat. Încălcări au fost multe, dacă încălcam noi din start ne scoteau din cursă”, a precizat șeful statului.

Referindu-se la ce va fi mai departe, Igor Dodon a spus că sunt două variante. „Prima – se vor juca, se vor înțelege și mandatul îl vor valida, nu exclud. Eu consider că, ei sunt presați din partea UE, SUA. Posibil că acest circ l-au organizat democrații, înțelegându-se între ei. Vom vedea în scurt timp. Decizia încă poate fi atacată la instanța superioară. Dacă nu va fi anulată această decizie, alegerile vor fi anulate, aici apare întrebarea – de ce pe Ceban l-au scos din curs? El nu a încălcat nimic. După lege, trebuia să-i dea câștig lui Ceban. Lor nu li e convenabil Ceban, nu-i convenabil ca un socialist să preia conducerea, pentru că de 26 ani au fost doar pro-europeni la conducerea Primăriei. Dacă va fi această situație, atunci iar este un tablou interesant. Ce vedem noi cum? Partidele proeuropene protestează împotriva PDM, guvernare. Acum se luptă pro-europenii cu pro-europenii. Eu, în calitate de cetățean, urmăresc. Se chinuie unii pe alții, cei care vor să facă alianță după parlamentare. Acum se luptă cei care au fost 9 ani împreună la guvernare, pro-europeni cu pro-europeni. Și ei după asta vor să facă coaliție? Eu vreau să văd asta”, a precizat Dodon.

Potrivit lui, socialiștii doar vor privi, nu vor participa. „Noi am recunoscut alegerile, chiar în acea seară. Noi recunoaștem aceste alegeri, dar am vrut să știm, poziția pe aceste două încălcări, pentru ca să știm cum să procedăm noi la parlamentare”, a conchis Dodon.

TRIBUNA
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).