Marcați
Instanța de judecată a suspendat decizia ANRE de majorare a prețurilor la carburanţi
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a suspendat aseară ordinul din 12 iunie al Agenției de Reglementare în Energetică (ANRE), prin care autoritatea de reglementare a majorat prețul plafon la carburanți cu peste 30 de bani per litru.

Asta după ce Ministerul Economiei a solicitat instanței să examineze anularea ordinului ANRE prin care au fost stabilite prețurile la carburanți mai mari.

MEI consideră că, ordinul ANRE a fost emis contrar prevederilor legale, și „anume fără a fi supus consultărilor publice cu părțile interesate în vederea respectării principiului transparenței în procesul decizional și a analizei factorilor care contribuie la scumpirea produselor petroliere, pe această cale creându-se premise pentru a fi prejudiciat irecuperabil consumatorul final”, se menționează într-un comunicat de presă remis de către minister.

Amintim că, ANRE a stabilit pentru perioada 13-26 iunie, prețul plafon de comercializare cu amănuntul la cea mai solicitată benzină Premium-95 la nivel de 19,49 lei pentru un litru, iar la motorină de 17,41 lei.

Este a doua suspendare a deciziei ANRE de majorare a prețurilor. La 29 mai, ANRE a anunțat o nouă majorare a prețurilor la carburanți, însă peste două zile și-a anulat propria decizie. Pe 1 iunie, Pavel Filip a cerut explicații de la ANRE și a propus anularea ultimei decizii de majorare a tarifelor.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).