Marcați
Zece ani de închisoare pentru exploatarea prin muncă a cinci moldoveni în Rusia
Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost condamnat la zece ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru trafic de ființe umane cu scop de exploatare prin muncă.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se spune că în 2013 inculpatul a recrutat cinci locuitori ai satelor Calfa şi Roşcana, Anenii Noi, le-a promis locuri de muncă bine plătite, în construcții, în Federația Rusă. După ce le-a transmis bani de drum și le-a explicat cum să ajungă la destinație, victimele au fost adăpostite într-un spital de psihiatrie din Moscova, unde urmau să efectueze lucrări de reparație.

Moldovenii au muncit fără a fi plătiți timp de aproape cinci luni, până au înțeles că au fost înșelați. Reveniți acasă, aceștia s-au plâns la Procuratură. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar în vara anului trecut inculpatul a fost reținut și deferit justiției.

Sentința primei instanțe este cu drept de atac la Curtea de Apel.

IPN
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).