Marcați
Dodon: Vom face alianțe și parteneriate doar cu cetățenii, nu cu pseudoparteneri care fac jocul eurounioniștilor și oligarhilor
Declarația a fost făcută de Președintele Igor Dodon în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, fiind întrebat dacă socialiștii mizează pe careva parteneri politici.

”Chiar dacă am vrea, nu prea avem pe cine miza. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în alegerile primarului capitalei! Pretinşi lideri şi pretinse partide de stânga fie au susţinut deschis candidatul dreptei, fie au facilitat victoria acestuia prin inacţiune. Aşa e şi la nivel de ţară! Vă spun deschis şi cu toată sinceritatea – numai PSRM a mai rămas devotat ideilor de decenii ale stângii din Moldova şi numai PSRM e preocupat cu adevărat de salvarea statalităţii, de viitorul prosper al ţării! De aceea, mizăm numai pe poporul RM. Cu cetățeni vom face alianțe și parteneriate, nu cu pseudoparteneri care fac jocul eurounioniștilor și oligarhilor”, a declarat șeful statului.

Potrivit lui Igor Dodon, echipa socialistă este mai puternică, mai consolidată şi mai motivată decât oricând.

”Iar ceea ce se întâmplă zi de zi în Moldova e cel mai puternic stimulent pentru socialişti de a prelua puterea şi de a asigura ţării prezentul şi viitorul pe care-l merită. Şi acest lucru, vă asigur, se va întâmpla în alegerile parlamentare din toamnă”, a conchis Igor Dodon.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).