Marcați
Nouă persoane, printre care 6 profesori - reținuți, 60 - sub bănuiala de corupție, în rezultatul perchezițiilor de la ASEM
Procuratura Anticorupție informează că până la această oră au fost reținute 9 persoane, printre care 6 profesori și 3 intermediari, pentru un termen de 72 de ore. În total, în dosar sunt vizați circa 60 de angajați ai ASEM.

Examene de promovare contra-cost, teze anuale și de licență, dar și note pentru practica de producție - toate acestea constituiau afacerea unei rețele organizate, formate din zeci de persoane, între care lectori ai Academiei de Studii Economice din Moldova și mai mulți intermediari din afara instituției de învățământ. Schema a fost deconspirată de CNA și procurorii anticorupție în urma unor informații, obținute din interiorul instituției vizate, dar şi din alte surse.

Potrivit unui comunicat al CNA, în cadrul anchetei au fost documentaţi mai mulţi membri ai reţelei, au fost prelevate probe audio şi video, în urma cărora s-a reușit acumularea unui amplu material probator care vine să confirme informația preliminară. Pe parcursul documentării, s-a constatat că afacerea de corupție funcționa nestingherit chiar în fața instituției, acolo unde au fost monitorizați cei care formau una dintre principalele verigi a afacerii - mijlocitorii. Aceștia erau responsabili de identificarea unor studenți cu probleme de reușită sau restanțieri, cărora le ofereau ajutor pentru susținerea cu succes a oricărui tip de examen.

Ulterior, contra unor sume de bani, care variau în funcție de complexitatea serviciului, intermediarii mergeau la persoane publice din cadrul ASEM, în principal profesori, și le ofereau o parte din mijloacele financiare primite pentru susținerea examenelor, o altă parte din bani păstrând-o pentru serviciile de intermediere.

Pe parcursul acțiunilor de anchetă, s-a stabilit că pentru un examen, membrul grupului primea de la student până la 1 000 de lei, nota pentru practica de producție costa între 1000 și 1500 de lei, iar cea mai scumpă era aranjarea susținerii tezei de licență sau masteratul - între 400 si 550 de euro. În consecință, studenții erau evaluați de către profesori fictiv, în mare parte fără prezența fizică la examene.

Deși cauza se află la faza inițială de documentare, până la această etapă au fost identificați în jur de 60 de profesori și alte persoane publice din cadrul ASEM, față de care sunt suspiciuni rezonabile că ar fi implicate în afacerea cu examene. Acestea au fost documentate în timpul în care purtau discuții telefonice şi aveau întâlniri cu alți membri ai rețelei, primind de la aceștia bani, acte, borderouri și făcând schimb de alte documente pentru realizarea planului infracțional.

Pe marginea faptelor depistate, procurorii au pornit mai multe cauze penale pentru corupere pasivă, activă și trafic de influență pe care le-au conexat într-o procedură comună.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).