Marcați
Un grup de persoane din domeniul culturii, științei, educației și sportului și-au anunțat susținerea pentru Ion Ceban la șefia capitalei
Un grup de persoane din domeniul culturii, științei, educației și sportului, în cadrul unei conferințe de presă, și-au anunțat susținerea pentru candidatul PSRM la funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Producătorul formaţiei Millenium, Vlad Gorgos, a vorbit despre candidatul pe care îl va susține duminică.

„Aș vrea să zic așa cum spuneau la noi în sat țăranii deștepți: dragi contracandidați, sunteți la chip și suflet simpatici, dar prioritatea trebuie sa i se dea unuia. Fața de scandalagiu a lui Ion Ceban o vedem 3 ani de zile, în toate situațiile când trebuie de salvat orașul. Eu cred că duminică nu trebuie să ne mai gândim, ci trebuie să aruncăm în urnă votul pentru o singura candidatură: pentru Ion Ceban. Vedeți cu ochii voștri realitatea, mai vreți în oraș războaie și dovezi, în timp ce orașul moare zi de zi?”, a precizat el.

Prin urmare, actorul Alexandru Șișkin a îndemnat locuitorii municipiului Chișinău să participe la votul din 3 iunie. „Eu nu sunt om politic, dar a venit timpul când trebuie să oprim acest haos, fiindcă nu ai cum să mergi mai departe. Pe noi ne fură astăzi și acum. Este foarte ușor de spus că noi vom construim, dar în realitate totul este distrus. Eu sunt actor, iar actorul este omul acțiunii. Eu înțeleg că la început a fost cuvântul, dar doar să spui cuvinte este foarte puțin. Haideți să ieșim la vot și să votăm pentru un profesionist. Eu cred că, atunci când va veni Ion Ceban, Chișinăul se va transforma într-o adevărată și europeană capitală”, a menționat el.

TRIBUNA
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).