Marcați
Festivalul Căpșunilor și Mierii, se va desfășura în acest an sub patronajul Președintelui RM
Festivalul Căpșunilor și Mierii se va desfășura în acest an sub patronajul Președintelui Igor Dodon. Tradițional, evenimentul va avea loc în satul natal al șefului staului, Sadova, pe data de 10 iunie. Festivalul este la cea de-a V-a ediție și va începe la ora 10.00.

Igor Dodon a scris pe rețelele de socializare că este important să susținem producătorii autohtoni și să dezvoltăm turismul în țara noastră.

”Oaspeții vor avea parte de un adevărat paradis al căpşunilor cu degustarea diferitor soiuri de căpşuni, dulceţuri, lichioruri de căpşuni, dar și un fascinant spectacol muzical.

Muzica va răsuna pe parcursul întregii zile. La deschidere vor evolua Nelly Ciobanu și Natalia Gordienko.

La ora 19.00 pe scenă vor intra trupele „MILLENIUM”, „AKORD”, „THARMIS”, „DoReDos”.

La invitația mea la Festival va participa cunoscutul interpret rus, bunul meu prieten, Filip Kirkorov.

Vă așteptăm cu drag la Sadova!”, a menționat Igor Dodon.

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).