Marcați
Ion Ceban spune de unde vor fi luaţi banii pentru onorarea promisiunilor electorale
Candidatul psrm la funcția de primar general al capitalei, Ion Ceban, a spus, în cadrul conferinței de presă, susținută astăzi, de unde vor fi luaţi banii pentru onorarea promisiunilor electorale.

Ion Ceban a amintit că în actuala campanie electorală, a organizat 28 de conferinţe de presă în majoritatea cărora a venit cu oferte electorale concrete pentru fiecare categorie, pentru fiecare domeniu de activitate.

”Este ceva fără precedent, or o expunere atît de detaliată a ofertei electorale nu a mai fost în istoria scrutinelor din Chişinău. Spun acest lucru riscînd să fiu acuzat de lipsă de modestie, dar consider important să menţionez că am mers pe această tactică conştient, încît cetăţenii să cunoască cum văd eu şi echipa mea soluţionarea fiecărei probleme concrete cu care se confruntă municipiul Chişinău. Astăzi, am spus de unde vor fi luaţi banii pentru onorarea promisiunilor electorale. Vreau să fiu corect cu alegătorii din capitală, pentru că în alegeri mulţi promit, dar mai nimeni nu ştie cum îşi va onora promisiunile ulterior”, a menționat Ion Ceban.

Ceban a menționat că, socialiştii nu o dată au atenţionat opinia publică că, în ultimii 10 ani, în rezultatul fraudelor și furturilor în domeniul proprietăţii municipale, bugetul Chişinăului a fost prejudiciat cu peste 6 miliarde de lei.

”Aceşti bani trebuie întorşi înapoi, pentru că sunt bani publici şi urmează să fie folosiţi pentru soluţionarea problemelor oamenilor. Imediat după preluarea mandatului de Primar, voi dispune crearea unei comisii speciale care va investiga situaţia în acest domeniu. În al doilea rînd, vom pune în aplicare o nouă procedură de vînzare și arendare a proprietății municipale, asupra căreia noi, socialiştii, insistăm deja de trei ani – cea a licitaţiilor deschise. Estimările noastre arată că am putea obţine în următorii cinci ani minimum 2-3 miliarde de lei. În al treilea rînd, după cum menţionam şi anterior, imediat după preluarea mandatului de Primar, voi dispune efectuarea unui audit total al tuturor direcțiilor și întreprinderilor subordonate Primăriei, apoi va fi elaborată o nouă structură a Primăriei, care nu doar va asigura o eficienţă mai mare a municipalităţii, ci şi va economisi importante mijloace bugetare”, a declarat socialistul.

Candidatul PSRM la șefia capitalei susține că intenționează să obţină mijloace financiare de pe urma luptei cu corupţia, iar unul dintre instrumentele noastre de bază va fi asigurarea unei transparenţe totale în activitatea Primăriei.

”Toate deciziile din Primărie vor fi adoptate transparent și deschis, vom continua transmiterea în regim real on-line a ședințelor comisiilor din cadrul Consiliului Municipal. De asemenea, cele mai importante probleme sociale vor fi soluţionate în coordonare strînsă cu societatea civilă. Un element important în lupta cu corupţia va fi crearea unui singur centru pentru furnizarea de servicii municipale, ce va funcționa pe principiul „GHIȘEULUI UNIC”. Astfel, se vor achita doar taxe legale şi în măsură reală şi deplină, ce vor completa bugetul capitalei, dar nu buzunarele funcţionarilor corupţi din Primărie. Încă un element important în lupta cu corupţia din Primărie va fi implementarea în continuare a achizițiilor publice electronice. Ţin să vă amintesc în context că, la propunerea PSRM, din luna februarie 2018, Primăria a trecut la achizițiile publice electronice în anumite domenii. Drept urmare, aproximativ 25% din fonduri au fost economisite. Și procentul economiilor poate creşte substanţial, iar banii respectivi vor fi direcţionaţi spre soluţionarea problemelor oamenilor. În total, considerăm că o luptă reală şi eficientă cu corupţia din Primărie, ne poate aduce anual cîteva sute de milioane de lei”, a menționat candidatul.

Pe lîngă atragerea altor mijloace în bugetul municipal, Ion Ceban spune că va avea grijă ca banii bugetaţi să fie cheltuiţi raţional şi cu maximă eficienţă.

”Funcționarii vinovați de neexecutarea sau întîrzierea executării bugetului vor fi concediați sau, după caz, deferiţi justiţiei. Vor fi furnizate cu regularitate rapoartele privind executarea bugetelor de către fiecare direcție a Primăriei, iar fiecare funcționar al Primăriei va fi responsabil personal de fiecare domeniu. În procesul de onorare a obligaţiunilor asumate faţă de alegători, vom face uz din plin şi de alte două mecanisme ce şi-au dovedit eficienţa în timp: parteneriatele public-private şi relaţia cu partenerii de dezvoltare. Vom folosi fiecare oportunitate existentă în acest sens, implementînd proiecte în condiţii de maximă transparenţă şi în beneficiul cetăţenilor, a capitalei”, a mai spus Ceban.

”Cele spuse de mine, în cadrul acestei conferinţe de presă, vin să vă convingă că bani pentru soluţionarea problemelor capitalei sînt sau pot fi atraşi. Noi ştim cum să o facem şi de aceasta vă veţi convinge, imediat după ce voi prelua mandatul de Primar general al municipiului Chişinău”, a conchis candidatul la șefia Capitalei.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).