Marcați
Problemele producătorilor autohtoni, discutate la Guvern
Producătorii autohtoni propun scutirea angajatorului de plata impozitelor la angajarea tinerilor specialiști, în condițiile în care una dintre problemele care le creează impedimente în dezvoltarea afacerilor este deficitul de muncitori calificați. În opinia antreprenorilor, acest fapt ar stimula pregătirea cadrelor calificate. Subiectul a fost discutat de către reprezentanții mediul de afaceri în cadrul unei întrevederi cu premierul Pavel Filip, transmite IPN.

La întrevederea de la Guvern au participat reprezentanții a peste 40 de producători autohtoni mari. Aceștia au menţionat probleme precum pierderile exportatorilor din cauza întăririi valutei naționale, probleme legate de sistemul de salarizare și de achizițiile publice, dar şi impedimente la exportul de produse de origine animală pe piața UE etc.

Prim-ministrul a menționat că mereu a optat pentru un dialog deschis cu oamenii de afaceri, pentru a afla din prima sursă despre problemele pe care le întâmpină și a găsi, împreună, soluții pentru depășirea acestora. În acest scop, a fost fortificat Consiliul economic pe lângă prim-ministru, care a crescut la 71 de membri, 34 dintre care reprezintă asociații de business. Pe această platformă au fost elaborate și promovate mai multe inițiative în susținerea businessului.

Pavel Filip a exprimat recunoștință pentru această colaborare constructivă și a trecut în revistă principalele reforme ale Guvernului. Între acestea - reducerea numărului de acte permisive de la 416 la 151. Totodată, se finalizează implementarea ghișeului electronic unic pentru actele permisive, ceea ce va reduce și mai mult factorul uman și costurile pentru business. Din iunie curent, primele 25 de acte permisive vor putea fi obținute prin ghișeul unic.

Pe ultima sută de metri este și reforma controlului de stat. Numărul organelor de control s-a redus de la 57 la 18, iar în scurt timp va fi lansat registrul electronic al controalelor. „Controalele vor fi previzibile, transparente și nu vor mai fi o povară, ci, dimpotrivă, vor veni în ajutorul agentului economic”, a subliniat Pavel Filip, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern.

Un alt aspect important discutat a vizat aprobarea modificărilor la Codul Muncii, în special introducerea unor condiții mai flexibile de angajare și concediere. În paralel, este elaborat și un nou Cod al Muncii, care va liberaliza și mai mult piața muncii și va stimula crearea afacerilor și a locurilor de muncă.

Problemele și opiniile expuse în cadrul ședinței urmează să fie examinate de către Consiliul Economic pentru identificarea soluțiilor optime.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).