Marcați
Decizie istorică! Moldova a obținut statutul de observator în cadrul UEEA
Astăzi, 14 mai, Republica Moldova a primit statutul de țară observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice. Anunțul a fost făcut de Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, care anterior a propus șefilor de stat membre a UEEA, să susțină solicitarea Președintelui RM, Igor Dodon în acest sens.

”S-a convenit să fie acordat Republicii Moldova statutul de țară observator în cadrul UEEA. Sperăm că Republica Moldova, în calitate de observator, va participa activ în activitatea asociației noastre de integrare”, a menționat liderul rus.

Decizia a fost luată în cadrul şedinţei preşedinţilor a cinci ţări, membre ale Uniunii Euroasiatice – Federaţia Rusă, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Armenia, care se desfășoară în orașul rus Soci.

Amintim că anul trecut, la inițiativa lui Igor Dodon, a fost semnat Memorandumul de colaborare dintre Moldova și Comisia Economică Euroasiatică, iar ulterior, șeful statului a depus cerere de obținere a statutului de observator în cadrul UEEA. Astfel, Moldova a devenit prima țară, care a obținut acest statut.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).