Marcați
Numărul moldovenilor care încearcă să-și pună capăt zilelor este în creștere alarmantă
Viața în Republica Moldova a devenit atât de grea, încât numărul celor care necesită consiliere psihologică la Linia Verde Antisuicid crește în fiecare an cu 30 la sută. Această constatare alarmantă a fost făcută de către fondatoarea Liniei Verzi, Liuba Ceban, în cadrul conferinței naționale de prevenire a suicidului.

Linia Verde Antisuicid a fost inaugurată acum trei ani. Cel mai des, la aceasta apelează femeile. În opinia psihologilor, acest fapt demonstrează gravitatea problemei, precum și indiferența structurilor stat față de prevenirea acestui fenomen. De fiecare dată când reprezentanții Liniei Verzi Antisuicid au apelat la autorități, pentru a semnala necesitatea de a întreprinde măsuri în acest sens, au primit același răspuns: nu sunt bani.

"Numărul de persoane crește în fiecare an. Dacă linia ar fi deschisă mai multe ore pe zi, dacă am fi avut un buget și ne-am fi promovat, poate, un pic mai solid, cred că am fi avut mult mai multe solicitări. Am avut situații când au apelat persoane publice vrând să se asigure că chatul este anonim, pentru că ei au nevoie de ajutor" , susține Liuba ceban, fondatoarea Liniei Verzi Antisuicid.

Participanții la conferința de prevenire a suicidului s-au arătat îngrijorați de amploarea acestui fenomen în țara noastră.

"Este necesar un centru cu specialiști în acest domeniu. Pentru că psihologii școlari au cunoștințe la modul general, de a interveni și de a oferi un ajutor de moment. Dar, în special pentru copii cu tentative și gânduri suicidale, este nevoie de specialiști, a căror formare costă foarte mult", consideră psihologul Lilia Maximenco.

De la începutul anului, în țara noastră și-au pus capăt zilelor peste 90 de moldoveni. În 2015, numărul total a ajuns la 333 de cazuri și 594 de tentative. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în anul 2014, Republica Moldova s-a clasat pe locul 32 în lume, la capitolul rata de suicid.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).