Marcați
Angela Merkel a spus că Europa nu se mai poate baza pe Statele Unite pentru a o apăra
Angela Merkel a spus că Europa nu se mai poate baza pe Statele Unite pentru a o apăra și a atras atenția că Uniunea Europeană trebuie să își ”ia destinul în prorpiile mâini”. Declarația cancelarului german a fost făcută în fața președintelui Franței, Emmanuel Macron.

În contextual retragerii Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul și referindu-se în general la politicile externe ale președintelui american, Donald trump, Merkel, a declarant că ”Timpul în care se putea conta pur şi simplu pe SUA pentru a ne proteja s-a încheiat. Europa trebuie să-şi ia destinul în propriile mâini, este provocarea noastră pentru viitor”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei ceremonii la Aachen (Renania de Nord-Westfalia, la graniţa cu Belgia şi Olanda), cu ocazia acordării prmeiului Carol cel Mare (Karlspreis) al oraşului Aachen pentru ”viziunea sa asupra unei noi Europe şi pentru relansarea proiectului european” preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Nu este prima data când Merkel face o astfel de declarație. Cancelarul german Angela Merkel a declarat anul trecut, după Summitul G7 că “vremea în care ne puteam baza pe deplin unii pe alții aproape s-a încheiat”, într-o aparentă aluzie la relația dintre Europa și SUA. “Noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în mâini. Desigur, acest lucru se poate face numai în spiritul prieteniei cu Statele Unite și Marea Britanie”, a declarat la Munchen, cancelarul german Angela Merkel.

Angela Merkel a făcut aceste declarații în capitala Bavariei, în urma summitului G7 (Germania, Franța, Italia, Japonia, Canada, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie) de la Taormina, în Sicilia, unde unitatea dintre cele șapte țări cele mai bogate din lume s-a destrămat în fața lui Donald Trump care a refuzat să sprijine Acordul de la Paris împotriva încălzirii globale.

libertatea.ro
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).