Marcați
Accident feroviar în sudul Germaniei. Cel puţin doi morţi şi 14 răniţi, în urma coliziunii dintre un tren de călători şi un marfar
Cel puţin două persoane au decedat în urma coliziunii între un tren de pasager şi un marfar în sudul Germaniei, a anunţat compania feroviară Deutsche Bahn, informează agenţia de ştiri Reuters.

Compania feroviară a comunicat că incidentul a avut loc luni seară, în jurul orei locale 21.20, în apropierea gării Aichach, pe linia de cale ferată între Ingolstadt şi Augsburg.

Deutsche Bahn şi cotidianul Sueddeutsche Zeitung au transmis că două persoane au decedat, iar alte câteva sunt rănite.

În urma accidentului a murit mecanicul unuia dintre trenuri şi un pasager.

Alte paisprezece persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă, a declarat un oficial german, citat de agenţia de ştiri Dpa.

Până în acest moment nu se cunoaşte cauza accidentului, însă autorităţile au demarat o anchetă.

MEDIAFAX
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).