Marcați
La Chișinău se desfășoară finala Turneului de șah ”Turnul de Aur”; La inaugurarea evenimentului, prezent și Igor Dodon
Președintele Igor Dodon a participat la deschiderea Finalei Turneului Naţional de Şah între echipele şcolare „Turnul Alb”, care se desfășoară la Chișinău în perioada 10-14 aprilie.

În anul curent în finala Turneului s-au calificat 10 din peste 200 de echipe care au participat la competițiile zonale.

Șeful statului a salutat organizarea unor asemenea competiții, scopul cărora constă în popularizarea șahului în rîndul elevilor, identificarea tinerilor şahişti talentați şi creşterea calificării sportive a acestora.

”Am îndemnat sportivii să se manifeste plenar, astfel încît să învingă echipa cea mai bună. Am reiterat că voi susține dezvoltarea șahului în Republica Moldova, inclusiv, organizarea competițiilor sportive care implică antrenarea copiilor din toate regiunile țării”, a menționat Igor Dodon.

De menționat că turneul „Turnul Alb” este un turneu de şah pentru echipele instituţiilor de învăţămînt general, care se desfășoară începînd cu anul 1969. Inițial era organizat la nivel unional (în perioada URSS), apoi la nivel național (doar în Federația Rusă), iar din 2014 a dobîndit statutul de competiţie internaţională.

Grație faptului că în 2014 la Tromse (Norvegia) în calitate de președinte al Federației de Șah din Moldova, Igor Dodon a semnat un Acord de Colaborare cu președintele Federației de Șah din Rusia, Turneul „Turnul Alb” este organizat anual și în Moldova, începînd cu anul 2015.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).