Marcați
Ion Ceban și-a depus dosarul pentru funcția de primar general
Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova , Ion Ceban, a depus astăzi actele pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la funcția de Primar al municipiul Chișinău.

După depunere, preșуdintele PSRM, Zinaida Greceanâi a declarat că îi va oferi lui Ion Ceban toată susținerea.

„Ion Ceban cunoaște toate problemele care sunt în municipiul Chișinău, cunoaște foarte bine atât problemele sociale, cât și cele comunale. Cunoaște foarte bine cum trebuie să fie soluționate aceste probleme, iar noi echipa PSRM, vom fi mereu alături. Îi vom acorda tot suportul și în această campanie, dar și pe viitor, după ce va deveni Primar de Chișinău”, a precizat Greceanâi.

La rândul său, candidatul socialiștilor la Primăria Capitalei a anunțat că dacă va ajunge primar va promova o „politică socială foarte activă”.

„Avem o viziune pe termen lung, pentru un termen de 20 de ani. Totul este expus într-un document. Acolo veți găsi toate compartimentele care sunt vitale pentru dezvoltarea orașului. Avem o viziune de dezvoltare pe termen mediu. Vom încerca să trecem managenent de dezvoltare pe proiecte şi programe. Există un plan de acţiuni de intervenție pentru acest an de zile, sunt peste 100 la număr, cum ar fi și elaborarea unui plan general urbanistic până în 2019, elaborarea și prezentarea hărții investiționle pentru a atrage resurse financiare suplimentare, un audit integral al tuturor instituțiilor ca să putem prezenta o nouă structură a Primăriei, etc.”, a menționat Ceban.

„Vom insista pe reparația calitativă a drumurilor și trotuarelor din Chișinău, aceste lucrări să fie evaluate. Ne propunem o politică foarte activă. Astăzi, 90% din inițiative sunt implementate la propunerea colegilor mei din fracțiune”, a mai spus Ion Ceban.

Amintim că alegerile pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău vor avea loc la 20 mai.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).