Marcați
Victor Orban, felictat de Igor Dodon, cu ocazia victoriei la alegerile parlamentare din Ungaria
Președintele RM, Igor Dodon a adresat un mesaj de felictare prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, partidului Fidesz pe care îl conduce, precum și întregului popor ungar, pentru victoria remarcabilă în cadrul alegerilor parlamentare, care au avut loc duminică, 9 aprilie.

”Este o dovadă a încrederii depline a cetățenilor din Ungaria în politicile promovate de dl Orban întru apărarea și promovarea intereselor naționale ale statului!

Îi doresc dlui Orban și partidului pe care îl conduce, succes și noi realizări în beneficiul Ungariei și al poporului maghiar!”, se menționează în mesajul de felictare.

Igor Dodon a menționat că are relații personale bune cu prim-ministru Orban și așa cum a spus anterior, va face totul ca relațiile dintre țările noastre să înregistreze o dinamică pozitivă în toate domeniile de interes comun.

Amintim că, Fidesz, partidul premierului naţionalist de dreapta Viktor Orban, a obţinut 49,5% din voturi în alegerile legislative desfăşurate duminică în Ungaria, arată primele rezultate parţiale anunţate oficial.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).