Marcați
Chiril Lucinschi, condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare
Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe fostul deputat Chiril Lucinschi la cinci ani și jumătate de închisoare, în penitenciar de tip semi-închis, fără dreptul de a ocupa funcții pe un termen de patru ani. Fostul parlamentar este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari și fals în declarații.

De asemenea, Lucinschi va achita și o amendă în valoare de 550 de unități contravenționale, echivalentul a 27.500 de lei.

Prin decizia instanței s-a dispus și confiscarea mijloacelor financiare și a bunurilor – contravaloarea dreptului infracțiunii de spălare a banilor, în sumă de 440,1 mii de dolari și 278,2 mii de euro. Totodată, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a sumei de 23,1 mii de euro, bani ridicați în timpul perchezițiilor efectuate în cadrul anchetei și 1/2 cote-părți din două terenuri și o casă de locuit din Chișinău.

Potrivit lui Chiril Lucinschi, sentința a fost scrisă în altă parte și că acesta fost condamnat pentru fosta asta activitate politică.

„Cred că sentința deja a fost scrisă. Dimineața, nici într-o oră nu poți să tipărești atâtea foi. Cred că a fost pregătită. S-a creat impresia că sentința nu a fost scrisă în instanța de judecată, dar a fost scrisă în altă parte”, a menționat Lucinschi.

Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel în termen de15 zile.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).