Marcați
Socialiștii au desfășurat Zilele de informare națională a cetățenilor
În zilele de 31 Martie și 1 Aprilie, deputații parlamentari și consilierii municipali ai fracțiunii Partidului Socialiștilor, activiștii ai PSRM și Garda Tînără au desfășurat Zilele de informare națională a cetățenilor în întreaga țară.

“A devenit deja o bună tradiție pentru Partidul Socialiștilor, ca în fiecare lună sau și mai des, să iasă pe străzile orașelor, a satelor și să comunice direct cu cetățenii. De asemenea, în aceste zile, activiștii noștri, împart cea mai recentă ediție a ziarului “Socialiștii” și felicitările Președintelui Republicii Moldova, a liderului PSRM, Igor Dodon, cu ocazia luminoaselor sărbători de Paști. Munca noastră cu cetățenii va continua, săptămîna viitoare”, a menționat președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi.

La rândul său, Președintele țării, Igor Dodon a menționat pe o rețea de socializare că PSRM rămâne a fi cel mai activ partid din Moldova.

”De aceea, şi în aceste zile de odihnă, Partidul Socialiştilor a organizat din nou Zilele de informare politică. În cadrul acestei acţiuni, reprezentanţii PSRM – deputaţi, consilieri, activişti ai formaţiunii – au comunicat cu sute de mii de cetăţeni din întreaga ţară, au răspuns la întrebările acestora şi au distribuit proaspătul număr al ziarului „Socialiștii”.

Apropo, potrivit celui mai recent sondaj de opinie, la întrebarea „Care este cel mai activ partid din țară?”, 54 la sută din cetăţeni au indicat asupra Partidului Socialiştilor. Sînt bucuros pentru colegii mei. Succes în continuare!”, a scris șeful statului.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).