Marcați
Un eveniment sportiv inedit, se va desfășura în țara noastră, sub egida Președintelui Igor Dodon
Un eveniment sportiv inedit, se va desfășura în țara noastră, sub egida Președintelui Igor Dodon
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat astăzi o ședință de lucru cu privire la lansarea unui eveniment sportiv inedit – „Hai Haiduci!”, care face parte din acțiunile consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei.

Evenimentul se va desfășura sub egida Președintelui Republicii Moldova și va fi organizat de Clubul sportiv „Sporter”, în perioada 21 – 22 aprilie curent.

„„Hai Haiduci!” este o cursă de tip trail din Moldova, la care vor participa circa 400 sportivi amatori și profesioniști din țară și din străinătate. În cadrul evenimentului va fi organizată atât o cursă la alergare, cât şi o cursă de ciclism, ambele competiții desfășurându-se pe teren accidentat, chiar în inima masivului forestier Codru. Startul curselor de ciclism și de alergări va fi dat la Complexul etno-cultural Vatra, pe distanțele de 8, 16 și 30 de km, până la Stejarul lui Ștefan cel Mare din preajma satului Căpriana. Agenda evenimentului mai prevede diverse concursuri sportive, show de focuri și magie, copiii vor avea prilejul să se informeze despre mai multe genuri de sport, să cunoască istoria haiducilor şi a lui Ştefan cel Mare. ș.a. De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc un concert cu participarea interpreților autohtoni și din străinătate”, a scris Igor Dodon pe facebook.

De menționat că, în cadrul Anului Ștefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei, sunt organizate mai multe acțiuni de amploare în diverse domenii precum: cultura, istoria, educația, sport, inclusiv, expoziții dedicate marelui Domnitor, concerte, conferințe științifice, competiții sportive, concerte, filme, concursuri tematice și altele.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).