Marcați
PSRM cere revizuirea tuturor terenurilor care au fost furate de la primăria Chișinău
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) cere să fie efectuată revizuirea tuturor terenurilor care au fost furate de la Primărie, tragerea la răspundere a vinovaților, precum și inițierea reparației drumurilor din Capitală.

În cadrul unei conferințe de presă, consilierul socialist, Alexandru Odințov, a menționat că pentru reparația și întreținerea drumurilor au fost alocați bani din bugetul municipal.

„De 2 săptămâni, cât avem timp frumos afară, vedem și gropile de pe drumurile Capitalei, care distrug roțile automobilelor. Vedem că și Primăria nu face nimic pentru repararea acestora. Potrivit autorităților responsabile mai trebuie 2 săptămâni pentru a începe lucrările. Asta înseamnă că de Paști, drumurile nu vor fi reparate. În bugetul municipal au fost alocați 139 mln. lei pentru reparația și întreținerea drumurilor”, a spus consilierul.

De asemenea, el a atras atenția și asupra problemei terenurilor furate ale orașului.

„Mă miră că responsabilul juridic din Primărie se ocupă cu nimicuri. Au fost furate 150 de terenuri și asta e o mică parte. Acestea s-au furat în 2 etape, începând cu 2014, prin licitații publice trucate. O parte din terenuri au fost revândute. Noi ne-am adresat și la Procuratură să verifice legalitatea acestora. Răspuns nu avem, procuratura nu publică nici o informație, Primăria tace. Suntem convinși că beneficiarii acestor scheme sunt Partidul Liberal (PL), dar nu putem demonstra asta. Unele terenuri sunt sub arest, altele furate – nu. Noi facem totul pentru a obține informațiile necesare și pentru ca toți cei vinovați să fie trași la răspundere și eliberați din funcții”, a mai spus Alexandru Odințov.

TRIBUNA
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).