Marcați
Trei medalii la Campionatul European de Taekwondo
Luptătorii moldoveni au câștigat trei medalii de bronz în cadrul celei de-a VI-a ediții a Campionatul European pe cluburi la taekwondo, care s-a desfășurat la Istanbul, Turcia, în perioada 6-8 februarie.

Potrivit unui comunicat de presă al Asociației Presei Sportive, citat de IPN, în prima zi a turneului, reprezentantul Republicii Moldova, Alin Manole, categoria 53 kg, a obținut prima medalie de bronz. El a câștigat două lupte, cedând primele trepte ale podiumului de premiere reprezentanților Turciei.

A doua zi, juniorul Danila Lupolov, categoria 73 kg, a câștigat medalia de bronz în semifinala contra reprezentantului Azerbaidjanului Umud Afandiyev. Serghei Uscov, care a luptat în categoria de seniori 58 kg, a devenit al treilea premiant al Campionatului European. Sportivul moldovean a pierdut lupta în semifinală cu Georgii Gurtsiev din Rusia, cu scorul 10–12.

IPN
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).