Marcați
Serghei Lavrov: Eforturile SUA de a transforma Rusia într-un stat vasal sunt sortite eşecului
Încercările Statelor Unite de a izola Rusia şi de a o transforma într-un stat aflat sub tutelă sunt sortite eşecului, a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează site-ul agenţiei Tass.

"Campania Washingtonului împotriva Rusiei, care este deja o chestiune uzuală, şi-a asumat un domeniu de aplicare fără precedent. Scopul ei este de a încerca din nou să transforme Rusia într-o ţară aflată sub controlul său. Astfel de încercări sunt sortite eşecului. Izolarea Rusiei, tentativa de a provoca sacrificarea principiilor noastre şi rezolvarea problemelor SUA pe seama noastră, nu vor funcţiona", a spus Lavrov.

Şeful diplomaţiei de la Moscova susţine că Occidentul, "îngrijorat de pierderea influenţei, este disperat să îşi menţină hegemonia şi să împiedice procesul obiectiv de formare a unei noi ordini mondiale multicentrice, să restrângă dezvoltarea unor noi centre mondiale, inclusiv Rusia".

Ministrul rus de Externe a subliniat că ţara sa s-a confruntat în mod repetat cu provocări externe, de-a lungul istoriei, "provocări pe care le-a depăşit cu succes datorită rolului activ al serviciului diplomatic rus ... şi aşa va rămâne situaţia".

MEDIAFAX
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).