Marcați
Sistemul de pensii din Moldova, profund viciat, chiar și după reformă
Sistemul de pensii din țara noastră a rămas profund viciat, chiar și după reformarea din anul trecut. De această părere este expertul economic Viorel Gîrbu, care susţine că moldovenii plătesc în fondul de pensii contribuții mai mari decât cele pe care le primesc de la stat, atunci când ajung la bătrânețe.

Potrivit expertului economic Viorel Gîrbu, pensia medie reprezintă acum aproape 26 la sută din salariu mediu pe economie, ceea ce nu este corect, ținând cont de faptul că fiecare angajat plătește lunar în fondul de pensii aproape o treime din leafă.

”Din fondul de salarizare se reţin 21%. O parte plăteşte angajatul, o parte plăteşte angajatorul, dar plata se face din fondul de retribuire a muncii. Deci aproximativ oi treime din salariu, dacă câştigi 4.500 de lei, 1.500 de lei în fiecare lună plăteşti în fondul de pensionare. Dacă plăteşti o treime dintr-o anumită sumă, timp de 30 de ani, ai capacitatea să-ți creezi din suma respectivă un fond de salarizare suficientă pentru 10 ani de zile, în condiţiile în care mărimea pensiei este egală cu salariul din care a plătit pensia. Deci, în mod firesc, aceste contribuţii ar trebui să fie suficiente pentru plata pensiei în mărimea salariului mediu pe economie. Nu 26% din salariul mediu pe economie, dar undeva la mărimea salariului mediu pe economie”, a declarat Viorel Gîrbu.

În opinia lui Viorel Gîrbu, revolta oemanilor față de mărimea pensiilor din țara noastră este pe deplin justificată.

”Cetățenii îşi exprimă nemulțumirea față de nivelul mic al pensiilor şi această nemulțumire este firească. Pensiile, într-adevăr, sunt foarte mici în Republica Moldova. Şi nici nu este corect să punem povara întreținerii persoanelor în etate pe seama persoanelor active în prezent. Sistemul de pensionare, care este aplicat în Republica Moldova, este gândit pentru situaţii când există 3-4 lucrători la un pensionar. Or, noi suntem unu la unu, efectiv. Şi atunci, sigur că există un anumit dezechilibru, sigur că pensionarii sunt foarte dezamăgiţi”, mai spune expertul.

În actualele condiții, Guvernul este obligat să le asigure oamenilor în etate o pensie egală, cel puțin, cu minimul de existență, a mai spus expertul Viorel Gîrbu.

”Guvernul să se asigure că nu există persoane sărace şi nu există pensii mici. Pensia să fie la un anumit nivel, cel puţin, care să acopere minimul de subexistenţă din Republica Moldova. Aceasta este prima dimensiune. A doua dimensiune. Sigur că, pentru a plăti pensii mai mari, nu este suficient doar să impozitezi forţa de muncă. Ba din contra. Eu cred că Guvernul ar trebui să găsească modalităţi de reducere a contribuţiilor la Fondului Asigurărilor Sociale pentru a stimula şi a încuraja mai mulţi cetăţeni să-şi declare salariile şi să-şi plătească contribuțiile”, a menționat Viorel Gîrbu.

Statisticile oficiale arată că, în anul 2016, mărimea medie a pensiei pentru limita de vârstă acoperea valoarea minimului de existență pentru această categorie a populaţiei doar în proporţie de 87 la sută. La începutul anului 2017, în Republica Moldova locuiau 609,9 mii persoane în vârstă de 60 ani şi mai mult, ceea ce reprezintă 17,2 la sută din numărul total al populației stabile.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).