Viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin, a calificat drept o provocare declarația președintelui Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, cu privire la așa-zisa ocupație a Transnistriei de către Rusia. În opinia oficialului rus, este cinic să ceri despăgubiri pentru prezența unor trupe care au asigurat, pe parcursul a 25 de ani, liniștea și pacea în această regiune deloc stabilă.
După ce Chișinăul a declarat că vrea să ceară despăgubiri de miliarde de dolari Rusiei pentru prezența pacificatorilor în Zona de Securitate, Moscova a reacționat imediat. După Duma de Stat și o serie de politicieni ruși, a urmat reacția viceministrului de Externe, Grigori Karasin. Acesta a amintit că, la sfârșitul anului trecut, Chișinăul și Tiraspolul au semnat mai multe acorduri, care ar putea deveni premise serioase pentru o apropiere a celor două părți. Declarațiile făcute recent de Andrian Candu vin să ruineze însă aceste succese.
”Lăsăm acest lucru pe conștiința celui care a spus asta. Să abordezi într-o astfel de formă chestiunea operațiunii de menținere a păcii de la Nistru, care nu demult a împlinit 25 de ani, este un sacrilegiu și un lucru cinic. Mai mult, politicienii responsabili trebuie să înțeleagă că această operațiune de menținere a păcii a fost un garant al dezvoltării în liniște a Republicii Moldova și rămâne în continuare un garant al siguranței și al unui viitor liniștit al oamenilor,” a subliniat viceministrul rus de Externe.
Oficialul a mai spus că astfel de chestiuni se rezolvă nu prin declarații isterice de la tribună, ci prin eforturi chibzuite și consecvente, a căror menire este să permită găsirea unor soluții benefice pentru ambele părți implicate în conflict.
NTV Moldova