Marcați
Criza migraţiei: 255 de persoane, salvate în noaptea de luni spre marţi de pe Marea Mediterană
Două nave au salvat în noaptea de luni spre marţi 255 de persoane ce se aflau pe trei ambarcaţiuni pe Marea Mediterană, plecate din Libia înainte de un val de vreme rea, a anunţat paza de coastă a Italiei, informează marţi AFP.

Organizaţia non-guvernamentală Proactiva Open Arms a salvat o barcă pneumatică la bordul căreia se aflau 134 de persoane, dintre care şapte copii. Toţi aceşti migranţi urmau să fie transferaţi pe nava Aquarius a unui alt ONG, SOS Mediterana, înainte de a fi transportaţi la Pozzallo, Sicilia.

O navă militară a operaţiunii europene anti-traficanţi "Sophia" i-a salvat la rândul său pe oamenii care se aflau în alte două ambarcaţiuni de mici dimensiuni.

Potrivit cotidianului italian La Repubblica, traficanţii de migranţi din Libia au redus, între altele din cauza vremii rele de iarnă, preţul pentru traversare la 400 de euro de persoană, însă încearcă să transporte un număr maxim de migranţi pe ambarcaţiuni pneumatice.

Aceste intervenţii umanitare au avut loc la mai puţin de două zile după apelul Papei Francisc de a nu mai ignora drama migranţilor, adesea "expulzaţi de pe pământurile lor" de către conducători gata "să verse sânge nevinovat". "Nimeni nu trebuie să simtă că nu are loc pe acest Pământ", a spus Papa în tradiţionala sa predică din Ajunul Crăciunului.

AGERPRES
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).