Marcați
Sigmar Gabriel: Acordul pentru Brexit ar putea servi ca model pentru relaţiile UE cu Turcia şi Ucraina
Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, a sugerat marţi că viitorul acord al Uniunii Europene cu Marea Britanie cu privire la Brexit ar putea să servească drept model pentru relaţiile UE cu alte state, cum sunt Turcia şi Ucraina, transmite agenţia MIA.

''Dacă putem ajunge la un acord inteligent cu Marea Britanie care va configura relaţiile cu Europa după Brexit, atunci acesta ar putea servi ca model pentru alte ţări'', a declarat vicecancelarul, pentru grupul de presă german Funke.

Şeful diplomaţiei germane a mai afirmat că nu vede nici Turcia, nici Ucraina aderând la blocul comunitar în curând, şi că, de aceea, UE ''trebuie să aibă în vedere forme alternative de cooperare mai strânsă''.

Gabriel a mai sugerat că o astfel de abordare de către Bruxelles ar putea duce la o ''nouă formă de uniune vamală, mai strânsă'' cu Turcia. Chiar dacă situaţia din Turcia a demonstrat că această ţară se află încă la o oarecare distanţă de aderarea la UE, a spus Gabriel, gesturi recente ale Ankarei au arătat o disponibilitate din partea acesteia de a îmbunătăţi relaţiile cu Bruxellesul.

Potrivit lui Gabriel, această disponibilitate este împărtăşită de Berlin. ''Este un semn bun că mai mulţi germani încarceraţi (în Turcia) au fost eliberaţi'', a indicat social-democratul.

Berlinul continuă însă să fie foarte îngrijorat de starea lui Deniz Yucel, corespondentul turco-german al cotidianului Die Welt, jurnalist ţinut într-o închisoare din Istanbul din februarie, fiind suspectat de legături cu grupări teroriste, dar fără a fi fost inculpat. ''Turcii ştiu cât de importantă este soarta lui pentru noi'', a subliniat ministrul de externe german.

Cu puţin timp înaintea Crăciunului, Ankara a ordonat în mod surprinzător eliberarea pelerinului german David Britsch, după aproape 9 luni de arest.

Cu câteva zile mai devreme fusese eliberat dintr-o închisoare din Istanbul jurnalistul german Mesale Tolu. Reporterul a petrecut şapte luni în detenţie, tot pentru acuzaţii privind legături cu o organizaţie teroristă. Tolu nu are însă permisiunea de a părăsi Turcia.

AGERPRES
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).