Marcați
Zeci de copii din raioanele de nord ale țării, în vizită la Președintele țării
Aproximativ 70 de copii din raioanele de nord ale țării au vizitat, astăzi, Președinția, Reședința de Stat și Reședința de la Condrița în cadrul Zilei Ușilor Deschise.

Elevii au descoperit lucruri interesante despre activitatea instituției prezidențiale, au testat fotoliul președintelui, au discutat cu reprezentanții instituției și au făcut o excursie în sălile unde au loc întrevederile oficiale.

”Săptămîna viitoare vor veni în vizită copii din raioanele de sud ale țării și din Găgăuzia. Vom continua și după Anul Nou această practică frumoasă care a devenit deja o tradiție. Vizitele urmează să fie organizate de 2 ori pe lună, cîte 50-60 de copii din fiecare raion al țării. Ne propunem ca pe parcursul anului 2018, cel puțin 2-3 copii din fiecare localitate să viziteze instituția pe care o conduc. Dat fiind faptul că suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, Fundația de Binefacere ”Din Suflet”, patronată de Prima Doamnă, a decis să ofere copiilor dulciuri și haine pentru sezonul rece”, a menționat șeful statului.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).