Marcați
Ronaldo şi-a chemat avocaţii şi îşi negociază plecarea de la Real Madrid
Cristiano Ronaldo și-a mandatat avocații să-l ajute să plece de la Real Madrid. Superstarul portughez și-a exprimat nemulțumirea în vara aceasta, după ce a fost acuzat de fraudă fiscală, iar șefii ”blanco” s-au dezis de el. Acum, Ronaldo ia în serios să plece de la Real și prin vocea avocaților lui, cere să i se micșoreze clauza de reziliere a contractului.

Potrivit mai multor posturi de televiziune din Spania, Ronaldo ia în considerare o opțiune să părăsească ”Santiago Bernabeu”. Ei spun că fotbalistul s-a consultat cu avocații săi și le-a cerut acestora să încheie o înțelegere cu ”Los Blancos” în privința clauzei sale de reziliere, care se ridică la suma de un miliard de euro (879 de milioane de lire sterline). În prezent, el este sub contract cu Real Madrid până în 2021, moment în care va împlini vârsta de 36 de ani.

Relația dintre Ronaldo și Florentino Perez nu este una dintre cele mai bune, iar imaginile prezentate chiar de Real Madrid confirmă că cei doi nu traversează cea mai bună perioadă a lor.

Ronaldo a vrut să plece și în vară, când statul spaniol l-a acuzat de fraudă fiscală. Pentru această acuzație, Cristiano Ronaldo riscă o amendă dublă pentru fraudă fiscală faţă de cea anunţată iniţial. Jurnaliştii de la As susţin că procurorul care studiază cazul starului portughez a estimat că starul lui Real Madrid va trebui să scoată din buzunar minimum 30 de milioane de euro. Ronaldo este acuzat că nu a plătit taxe între 2011 și 2014 și că a creat în 2010 o firmă pentru a ascunde de Trezoreria spaniolă venitul generat în acest stat pentru drepturile de imagine.

Oficialii spanioli au spus că se poate vorbi de închisoare între doi şi cinci ani pentru fiecare dintre anii în care acesta a fentat fiscul, pedeapsa totală putând ajunge la cinci ani. Dacă Ronaldo recunoaşte greşeala şi înapoiază sumele de bani datorate, pedeapsa poate fi redusă la doar 15 luni de închisoare, ceea ce ar însemna că lusitanul ar scăpa de executare, ţinând cont că în Spania orice condamnare mai mică sau egală cu 21 de luni de puşcărie poate fi doar cu suspendare.

Cristiano Ronaldo a sărbătorit alături de fanii lui Real Madrid al cincilea "Balon de Aur" din carieră, primit joia trecută, la Paris, într-o ceremonie organizată la Turnul Eiffel. Starul portughez a prezentat suporterilor madrilenilor ultimul "Balon de Aur" câştigat chiar înaintea partidei cu Sevilla, de pe Santiago Bernabeu.

digisport.ro
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).