Marcați
Un cetățean al Ucrainei, condamnat în Moldova! Acesta a accidentat mortal trei oameni
Un cetățean al Ucrainei a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru încălcarea regulilor de circulație, provocând un accident rutier în care au murit trei oameni.

Tragedia a avut loc în dimineaţa zilei de 2 iulie a acestui an, pe traseul M-14, în apropiere de satul Măgdăceşti. Inculpatul, care împreună cu concubina sa se întorceau din Ucraina la volanul unui „Renault”, nu a manifestat prudenţă la trafic, a ieşit pe contrasens tamponînd frontal un „Mercedes” care se deplasa regulamentar din sens opus.

Impactul a fost atît de puternic, încît şoferul şi pasagerul „Mercedes”-ului, care erau angajaţi ai Serviciului Situaţiilor Excepţionale Buiucani au murit pe loc, iar mai tîrziu, din cauza traumatismelor incompatibile cu viaţa, la spital s-a stins şi concubina inculpatului.

Totuşi, procurorii, care au solicitat condamnarea bărbatului la 6 ani şi 8 luni închisoare, consideră sentinţa aplicată de magistraţi ca fiind prea blîndă şi anunţă că o vor contesta, inclusiv, insistînd pe recuperarea de către acesta şi a cheltuielilor judiciare în sumă de 8534 lei.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).