Marcați
Tatiana Valovaia: Asocierea cu UE împiedică Moldova să devină membră a UEE
Acordul de Asociere pe care îl are Republica Moldova cu Uniunea Europeană constituie actualmente un impediment pentru a deveni membru cu drepturi depline în Uniunea Economică Eurasiatică (UEE). Declarația a fost făcută de ministra pe principalele direcții integraționiste şi macroeconomie a Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tatiana Valovaia, în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Potrivit ei, Moldova este membră a Zonei de Liber Schimb și nu poate de sine stătător să adopte decizii privind modificarea tarifelor vamale. „În plus, chiar și sistemul reglementării tehnice care este implementat treptat în Moldova este al Uniunii Europene și aceasta este impedimentul care împiedică obținerea statutului de membru cu drepturi depline al Uniunii Economice Eurasiatice”, a spus Tatiana Valovaia.

Totodată, ministra a menționat că Acordul de Asociere nu este un impediment pentru ca Moldova să aibă statutul de observator sau pentru a avea un dialog bun cu UEE. Ea a spus că statutul de observator în cadrul UEE ar putea impulsiona creșterea investițiilor în Republica Moldova. „Obținerea statutului de observator și contactele pe care le stabilește în acest proces conduc spre faptul că antreprenorii noștri încep să se gândească la Moldova ca la o potențială piață de desfacere, văd avantajele economice ale ei”, spune Tatiana Valovaia.

Ministra a menționat că anul 2017 este unul de cotitură în relațiile dintre UEE și Republica Moldova. Tatiana Valovaia a menționat că UEE este foarte interesată de un dialog cu Guvernul Republicii Moldova, dar reprezentanții guvernării refuză să participe la acțiunile comune.

Tatiana Volovaia a venit în Moldova pentru a participa la lucrările celei de-a doua şedinţe a grupului de lucru mixt pentru cooperare dintre Comisia Economică Eurasiatică şi Republica Moldova, care a avut loc miercuri, 29 noiembrie.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).