Marcați
O viață mai bună pentru patru copii hipoacuzici
Astăzi Igor Dodon împreună cu Prima Doamnă au efectuat o vizită la Spitalul Clinic Republican pentru Copii ”Emilian Coțaga”, unde 4 copii din cei 10 beneficiari ai proiectului ”Salvăm zece copii din Lumea Tăcerii” lansat de fundația Primei Doamne, au suportat intervenții pentru implant cohlear.

Operațiile au fost efectuate de către profesorul german, Roland Laszig unul dintre cei mai buni specialiști în implanturi cohleare din lume, fiind asistat de Alexandru Didencu, medic otorinolaringolog din țara noastră. Medicii au dat asigurări că intervențiile au decurs cu succes iar copiii își vor recăpăta auzul, ceea ce îi va ajuta să învețe, sa vorbească, iar mai tîrziu, să lucreze și să se integreze în societate.

Următoarele 6 intervenții sunt preconizate în perioada 5-7 decembrie iar la 21-23 decembrie se va efectua activarea procesoarelor de sunet pentru toți cei zece copii beneficiari de implanturi cohlear. Astfel, din acel moment copilașii respectivi vor avea posibilitatea să audă pentru prima dată.

Amintim că Fundația de Binefacere ”Din Suflet” a Primei Doamne a oferit suport în valoare de 1 milion 500 mii lei astfel ca 10 copii hipoacuzi să beneficieze de implant cohlear.

”În Moldova mai sunt luați la evidență încă 40 de copii cu probleme similare. Vom depune eforturi să ajutam în continuare ...”, a menționat șeful statului pe o rețea de socialziare.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).