Marcați
PARADISE PAPERS. Regina Elisabeta a II-a, apropiaţi ai lui Trump şi ai premierului Canadei, pe lista „investitorilor” în paradisuri fiscale
Numele Reginei Elisabeta, ale unor apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump, ai premierului Canadei, Justin Trudeau, dar şi numele unor vedete de top, precum Madonna sau Bono, sau ale giganţilor Apple, Facebook sau Twitter apar într-o nouă investigaţie privind paradisurile fiscale, intitulată ”Paradise Papers”.

La 18 luni de la „Panama Papers”, o nouă dezvăluire despre „optimizările fiscale” ale unora dintre cele mai potente financiar personalităţi din lume apar într-un nou scandal, denumit acum „Paradise Papers”. Peste 381 de jurnalişti, reprezentând 96 de media internaţionale, au avut acces la mai bine de 13 milioane de documente ale casei de avocatură britanice Appleby, obţinute de publicaţia Süddeutsche Zeitung, potrivit Le Figaro.

Regina Elisabeta a II ar deţine compania care îi administrează bunurile, numită Ducatul de Lancaster şi care a investit 7,5 milioane de dolari în fodcuri de investiţii din Insulele Caiman. Acestea, la rândul lor, au investit într-un fond care controlează societatea Brighthouse care a fost în centrul unui mare scandal în Marea Britanie pentru că vindea produse în rate, cu dobândă de 99,9%, persoanelor cu venituri modeste.

Numele premierului Canadei, Justin Trudeau, apare şi el citat în anchetă. Unul dintre apropiaţii săi, miliardarul Stephen Bronfman, care a contribuit cu mai bine de 27 de milioane de dolari în campania electorală din 2015, a investit, prin societatea Claridge, într-o structură financiară din Insulele Caiman, sustrăgându-se astfel de la plata a milioane de dolari taxe. Informaţia vine în contextul în care Trudeau a anunţat că una dintre priorităţile sale este lupta contra paradisurilor fiscale.

MEDIAFAX
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).