Marcați
Zinaida Greceanîi va participa la lucrările celei de-a 137-a Adunare a Uniunii Interparlamentare
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, șeful fracțiunii parlamentare a PSRM, copreședintele grupului interparlamentar de prietenie moldo-rusă, Zinaida Greceanîi va participa la lucrările celei de-a 137-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP), care va avea loc la Sankt Petersburg în perioada 14-18 octombrie curent. La sesiune și-au anunțat prezența 104 speakeri ai Parlamentelor din diferite țări.

Potrivit unui comunicat al PSRM, Zinaida Greceanîi va participa la ședințele Comitetului de conducere al Adunării, Comitetului Permanent pentru Dezvoltare Durabilă, Finanțe și Comerț. Doamna Greceanîi va prezenta în cadrul dezbaterilor un raport cu tema "Promovarea pluralismului cultural prin dialog interreligios și interetnic".

La Sankt Petersburg, este programată întrevederea Zinaidei Greceanîi cu Președintele Dumei de Stat a Rusiei, Veaceslav Volodin.

Uniunea Interparlamentară este una dintre cele mai autoritare organizații parlamentare internaționale, care coordonează parlamentele lumii. Organizația a fost înființată în 1889. În prezent, sunt înregistrate 173 de țări, 11 asociații interparlamentare fiind incluse în UIP ca membri asociați. Sediul Uniunii Interparlamentare se află la Geneva din 1921 până în prezent.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).