Marcați
Penalitate de 10 milioane de lei, pentru nevalorificarea creditului pentru reformarea sectorului vitivinicol
Bugetul de stat a plătit o penalitate de aproximativ 10 milioane de lei, pentru că autoritățile nu au valorificat la timp banii creditul pentru reformarea sectorului vitivinicol. Este vorba de 75 de milioane de euro, împrumutați de la Banca Europeană de Investiții încă în 2011. Chiar dacă, în 2014, programul a fost extins pentru o perioadă de încă trei ani, Moldova a reușit să valorifice până acum doar 44 de milioane de euro. Constatarea a fost făcută de către Curtea de Conturi, în urma unui audit privind modul în care a fost implementată reforma.

Membrul Curții de Conturi, Tamara Andrușca, s-a arătat nedumerită de faptul că Guvernul împrumută zeci de milioane de euro, însă nu-i poate valorifica eficient și încă mai plătește penalități pentru asta.

”30 de milioane sau 49% nu a beneficiat şi statul a suportat costuri, care se duc pe seama bugetului de stat şi, evident, pe seama cetățenilor care plătesc. Care a fost cauza că nu s-a debursat toate mijloacele financiare?”, susține vicepreședintele Curții de Conturi, Tamara Andrușca.

Directorul Unității pentru implementarea Programului de restructurare a sectorului vitivinicol, Iurie Brumărel, a dat vina pe sistemul bancar.

”Nu este vina unității, nu este vina Ministerului Agriculturii, nu este vina Ministerului Finanțelor. Nu știu a cui vină este că s-a întâmplat ce s-a întâmplat în sistemul financiar-bancar şi finanțatorul a decis să nu mai canalizeze aceste surse financiare prin niște bănci netransparente”, spune Iurie Brumărel.

Un alt membru al Curții de Conturi, Violeta Andrieş, a menționat că orice risc urma să fie anticipat înainte de contractarea împrumutului.

”Comisionul pentru nedebursare este de 10 milioane de lei. Salariile dumneavoastră le-ați ridicat integral. Activitățile pe care urma să le realizați nu le-ați realizat integral. Spuneți-i, vă rog, cetățeanului, deoarece aceste 10 milioane, deci am văzut din prezentare, 24,5 milioane de lei salarizarea instituției dumneavoastră în perioada 2015-2017, se vor așeza ca datorie publică a statului Republica Moldova”, declară Tamara Andrieș.

De cealaltă parte, directorul unității de implementare a programului, Iurie Brumărel, a încercat să-i convingă pe membrii Curții de Conturi că statul nu suportă cheltuieli, din cauza acestor întârzieri.

”Toate sursele financiare care stau la Banca Europeană de Investiții și nu sunt debursate, nu-i nicio povară pentru Guvernul Republicii Moldova”, mai spune Iurie Brumărel.

A fost contrazis însă de către membrul Curții de Conturi Tatiana Cunețchi.

”În raport a fost nominalizată cifra de 561,2 mii de euro, care a fost achitată din anul 2011 până în prezent pentru nedebursarea mijloacelor şi acesta este un comision prevăzut în contract că, în cazul în care nu debursaţi, achitați acest comision de 0,1%. Dumneavoastră duceți în eroare societatea, spunând că nu plătiți nimic. Dumneavoastră personal, da, nu plătiți nimic, dar bugetul plăteşte nişte sume care nu erau prevăzute în buget şi poate că urmau să fie destinate la alte compartimente, cu aspect social, care erau cu mult mai necesare”, a menționat Tatiana Cunețchi.

Auditorii au mai constatat că unitatea de implementare a proiectului a procurat echipamente pentru beneficiarii proiectelor investiționale, în valoare de peste trei milioane de lei, însă acestea nu sunt utilizate, ci staționează de aproape un an şi jumătate. Până acum, doar 66 de vinificatori au beneficiat de asistență în cadrul Programului de restructurare a sectorului vitivinicol "Filiera Vinului".

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).