Marcați
Un distrugător american s-a apropiat de o insulă artificială din Marea Chinei de Sud, provocând nemulțumirea Beijingului
O navă de război americană s-a apropiat joi de o insulă artificială construită de Beijing în Marea Chinei de Sud, acțiunea având loc în cadrul unei misiuni de patrulare menite să afirme "libertatea de navigație", a indicat un oficial american sub acoperirea anonimatului, transmite AFP.

Distrugătorul USS John S. McCain s-a apropiat la șase mile marine de reciful Mischief — reciful Meiji în chineză — care face parte din arhipelagul Spratley.

Responsabilul american a precizat, pentru AFP, că o fregată chineză a transmis de cel puțin zece ori navei SUA, prin radiocomunicații, avertizări.

"Ei ne-au contactat pentru a ne spune: 'vă rugăm, întoarceți-vă, sunteți în apele noastre', a relatat acesta. "Le-am răspuns că suntem o navă a Statelor Unite și că efectuăm operațiuni de rutină în apele internaționale", a continuat oficialul american.

Potrivit acestuia, interacțiunile au fost în totalitate "sigure și profesioniste" în cursul celor șase ore cât a durat respectiva misiune.

China revendică aproape în întregime Marea Chinei de Sud, teritoriu râvnit de asemenea de mai multe țări asiatice, precum Taiwan, Filipine, Brunei, Malaezia și Vietnam.

Această operațiune de libertate a navigației — FONOP în termeni militari — este cea de-a treia efectuată de Statele Unite de la preluarea mandatului de către președintele republican Donald Trump, pe 20 ianuarie.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonelul Chris Logan, a refuzat joi orice comentariu privind acțiunea USS John S. McCain.

Dar "noi continuăm să efectuăm regulat FONOP, așa cum am făcut-o într-o manieră obișnuită în trecut și așa cum vom continua să o facem și pe viitor", a indicat el.

"Toate operațiunile sunt realizate în respectul dreptului internațional și demonstrează că Statele Unite vor zbura, vor naviga și vor opera pretutindeni acolo unde dreptul internațional permite", a afirmat acesta.

În replică, ministerul chinez de Externe, citat de agenția Reuters, consideră că distrugătorul american a încălcat joi legislația chineză și internațională și a afectat grav suveranitatea și securitatea Beijingului.

"Acțiunile distrugătorului SUA au încălcat legile Chinei și cele internaționale și totodată au afectat grav suveranitatea și securitatea Chinei", a precizat ministerul, joi seara, într-o declarație pe site-ul său.

"China este foarte nemulțumită de acest lucru și va ridica problema în discuțiile cu partea americană", adaugă comunicatul Beijingului.

AGERPRES
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).