Marcați
Anastasia Nichita a devenit vicecampioană mondială printre tineret
Anastasia Nichita a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de lupte libere printre tineret, care s-a desfășurat în orașul finlandez Tampere. Ea a fost înfrântă doar de japoneza Yuzuru Kumano.

Până a ajunge în ultimul act la 59 kg, Nichita a obținut trei victorii de senzație: 8-6 cu Jing Jiang (China), 10-0 cu Nabira Esenbaeva (Uzbekistan) și 7-4 cu Grace Jacob Bullen (Norvegia), campioana europeană în exercițiu printre tineret. Anul trecut, Anastasia s-a clasat pe locul secund și la Mondialul printre cadeți.

În schimb, luptătorii de stil liber au fost eliminați devreme la Mondialul de tineret din Finlanda. Singurul care a obținut o victorie este Maxim Carabadjac. Alți șase sportivi moldoveni, Ion Topală, Petru Crăciun, Ștefan Tonu, Andrian Grosul, Dmitri Ceacusta și Samhan Jabrailov, au pierdut încă în prima luptă.

IPN.md
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).